Cei de la ISIS și-au pierdut mințile de tot: ce le fac PORUMBEILOR din teritoriile ocupate
Barbariile celor de la ISIS împotriva creștinilor sau opozanților au devenit deja notorii în întreaga lume.
Mai nou însă, islamiștii au găsit o altă țintă pe care să-și verse mânia: porumbeii.
Săptmăna trecută, cei de la ISIS au emis o Fatwa( un decret islamic) prin care interzic creșterea porumbeilor în teritoriile ocupate, a anunțat Daily Mail. Justificarea acestei decizii este aceea că "expunerea „organelor genitale” ale păsărilor este o ofensă la adresa Islamului.
Jihadiștii nu s-au oprit aici. Potrivit International Business Times, citat de EVZ, trei porumbei au fost executați de jihadiști după ce au fost acuzați și găsiți vinovați de spionaj împotriva Statului Islamic.
Porumbeii, care se pare că aparțineau unui grup de militanți anti-ISIS, au fost băgați în pungi și li s-a dat foc, scrie sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)