Cel mai crud festival din lume are loc în China. Zece mii de câini sunt sacrificați

Chiar dacă oficial festivalul cărnii de la Yulin a fost interzis, locuitorii zonei păstrează tradiţia.
Oraşul Yulin, din sudul Chinei, este în fiecare an, gazda festivalului care şochează întreaga lume. Locuitorii ucid mii de câini pentru a-i găti şi servi în timpul festivalului gastronomic, care celebrează solstiţiul de vară. Mai nou, pe lista preferinţelor a intrat şi carnea de pisică.
Tradiţia chineză spune că obiceiul de a mânca litchi, carne de câine şi de a bea lichior de solstiţiu îi menţine pe oameni sănătoşi peste iarnă.
În multe zone din China exista ferme speciale in care sunt crescuţi câini a căror carne este destinată consumului uman. Un raport arată că anual, în China, sunt sacrificaţi pentru a fi consumați 10 milioane de câini.
Numărul chinezilor care se împotrivesc masacrului a crescut semnificativ în ultimii ani și unul dintre activiști susține că aproximativ cinci ani ar mai putea dura acest festival care îngrozește o lume întreagă.
INTRĂ AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)