Cel mai important cardinal al Australiei, numărul trei în ierarhia Vaticanului, găsit vinovat de abuz sexual asupra minorilor

George Pell, care a fost la un moment dat al treilea cel mai puternic om din Vatican și cel mai important cardinal al Australiei, a fost găsit vinovat de abuz sexual asupra minorilor după un proces desfășurat la Melbourne, scrie The Guardian. Cele cinci capete de acuzare pot duce fiecare la o pedeapsă de maximum zece ani de închisoare.
Juriul a ajuns la acest verdict pe 11 decembrie în Melbourne, însă rezultatul nu a putut fi făcut public până acum din cauza unui ordin de tăcere emis de tribunal.
Pell, care și-a dat demisia din rolul său de trezorier al Vaticanului, a fost găsit vinovat de relații sexuale cu un copil mai mic de 16 ani precum și de alte patru capete de acuzare privind acte indecente cu un copil sub vârsta de 16 ani. Infracțiunile au avut loc în decembrie 1996 și la începutul lui 1997 la Catedrala St. Patrick, la câteva luni după ce Pell a fost numit arhiepiscop în Melbourne.
El își va primi pedeapsa săptămâna viitoare. Papa Francisc, cel care l-a lăudat în trecut pe Pell pentru onestitatea sa și răspunsul față de abuzurile sexuale asupra minorilor, nu a oferit încă o reacție oficială, însă în decembrie Vaticanul a anunțat că Pell și alți doi cardinali au fost înlăturați din comitetul de consilieri ai Papei.
Pell a părăsit tribunalul din Melbourne cu o mașină care îl aștepta afară, aceasta fiind înconjurată de poliție și presă. El a fost huiduit de supraviețuitori ai abuzurilor sexuale.
„O să arzi în iad. Arzi în iad, Pell”, a strigat un bărbat.
Pell nu a oferit comentarii, însă într-un comunicat, avocatul său Paul Galbally susține că Pell „și-a susținut mereu nevinovăția și continuă să facă acest lucru”.
„A fost înregistrat un apel împotriva condamnării și el va aștepta deznodământul apelului”, precizează Galbally.
Înainte de a se întoarce în Australia pentru a fi judecat, Pell a fost timp de trei ani prefectul secretariatului pentru economie în Vatican, devenind astfel unul dintre cei mai importanți cardinali din lume. El a fost unul dintre cei mai de încredere consilieri ai Papei Francisc și a fost numit special pentru a gestiona finanțele Vaticanului și a opri corupția.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Locații: Australia
Subiecte: Copii abuzați sexual Pedofilie
Organizații: Biserica Romano-Catolică Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)