Celebrul medic al lui Berlusconi stârnește polemici în Italia: „Virusul NU MAI EXISTĂ. A venit timpul să încetăm să terorizăm această țară”!

Un celebru medic italian a dat asigurări că noul coronavirus a dispărut din Italia și că a venit timpul să ca italienii să nu mai fie „terorizați” inutil, afirmații care au provocat imediat reacții din partea autorităților și a altor specialiști, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia”, a declarat duminică la postul de televiziune RAI dr. Alberto Zangrillo (foto), directorul spitalului San Raffaele din Milano.
Zangrillo este cunoscut în Italia drept „medicul lui Berlusconi”, fiind cel care a ținut sub observație starea de sănătate a fostului șef al guvernului italian.
„Prelevările efectuate în cursul ultimelor zece zile au arătat o încărcătură virală absolut infinitezimală în termeni cantitativi, în comparație cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două”, a declarat el.
„A venit timpul să încetăm să terorizăm această țară”, a spus medicul.
Pandemia de COVID-19 s-a soldat cu aproape 33.500 de morți în trei luni de zile în Italia, cele mai multe cazuri înregistrându-se în nordul țării și în special în regiunea Lombardia.
„În așteptarea probelor științifice care să susțină teza dispariției virusului, îi invit pe acei care se declară convinși de această teză să nu semene confuzie printre italieni”, a afirmat într-un comunicat oficialul din Ministerul Sănătății Sandra Zampa.
Șeful Consiliului național al sănătății, Franco Locatelli, s-a declarat „perplex” după ce a auzit afirmațiile lui Zangrillo. „Ajunge să te uiți la numărul de noi cazuri pozitive confirmate în fiecare zi pentru a constata persistența în Italia a noului coronavirus”, a declarat el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

Nicușor Dan NU a absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce răspunde prestigioasa instituție
Recomandările noastre

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)