Centenar FATIMA. Papa Francisc a sosit în Portugalia pentru pelerinajul apostolic de la Fatima și ceremonia de canonizare a celor doi frați păstori

Papa Francisc a sosit vineri, la sanctuarul de la Fatima,in Portugalia, pentru a sărbători împlinirea a 100 de ani de la celebrele apariții ale Fecioarei Maria. Peste un milion de oameni sunt așteptați la ceremonia de canonizare a celor doi frați păstori de la Fatima, care va fi oficiată de Papa Francisc, sâmbătă.
”Cu Fecioara Maria, pelerin în speranță și pace” este moto-ul pelerinajului apostolic în cadrul căruia Papa Francisc ajunge pentru prima dată în Portugalia, la sanctuarul de la Fatima, după exact un secol de la aparițiile Fecioarei Maria ale celor trei păstorași din Cova da Iria: Lucia dos Santos, Francisc și Iacinta Marto.
„Această călătorie este mai specială, este o călătorie de rugăciune și o întâlnire cu Dumnezeu și cu Sfânta Maică a Domnului”, a declarat Papa de la bordul avionului care l-a dus în Portugalia, surâzător și relaxat în fața jurnaliștilor care l-au însoțit.
Suveranul Pontif a ajuns la ora locală 17:00 (16:00 GMT) la sanctuar, unde va rămâne până duminică pentru a participa la celebrarea a o sută de ani de la aparițiile Fecioarei în fața celor trei copii păstori și pentru canonizarea celor doi frați, Jacinta și Francisco Marto.
Papa va participa la slujba de binecuvântare a candelelor și înainte de rugăciunea rozariului el va adresa câteva cuvinte credincioșilor veniți să asiste la ceremonie. Papa Francisc va ține trei predici credincioșilor și va oficia o liturghie (omilie), toate în limba portugheză.
În 1916, trei păstori din Aljustrel, un sătuc aflat în apropiere de Fatima, au primit un mesaj din partea unui înger. Erau Jacinta și Francisco Marto, frate și soră, de 7 și 9 ani, și verișoara lor Lucia, de 10 ani. Un an mai târziu, pe 13 mai 1917, cei trei copii erau cu oile la păscut și au asistat la prima apariție a Fecioarei Maria. Îmbrăcată în alb, înconjurată de raze de lumină Maria vorbea doar cu Lucia, însă și Jacinta și Francisco o vedeau.
Ea apărut apoi în fiecare zi de 13, până în luna octombrie și le-a promis copiilor că va face o minune. Biserica, sătenii nu credeau, însă tot mai mulți credincioși veneau la locul unde copiii dialogau cu Fecioara. Pe 13 octombrie erau deja la Fatima peste 70 de mii de credincioși, care așteptau în ploaie și simțeau prezența Sfintei Fecioare. Dintr-o dată, soarele a apărut pe cer și a început să se miște, fenomen vizibil în satele învecinate. Oamenii care erau acolo , au căzut în genunchi, pentru a se ruga și, în mod inexplicabil, nimeni nu mai era ud. "Minunea soarelui", așa cum a fost descrisă în presa vremii, a transformat satul în loc de pelerinaj.
Micuța Jacinta moare la zece ani, iar fratele său la 11. Lucia vă trăi până în 2005, iar ei îi revine sarcina de a povesti secretele încredințate de Fecioară la Fatima și de a contribui la procesul de beatificare al verilor săi, fapt ce s-a întâmplat abia în anul 2000. Ea a fost supusă unor lungi interogatorii și apoi s-a călugărit. După lungi investigații, Biserica Catolică autorizează cultul Sfintei Fecioare de la Fatima în 1930. În 1967, la a cincizecea aniversare a aparitiilor, a avut loc prima vizită a unui papă la Fatima, în persoana Papei Paul al VI-lea, însoțit de sora Lucia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc
Locații: Fatima Portugalia
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Romano-Catolică Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)