China: Lipsa unui stat palestinian este „o nedreptate teribilă”

China și-a reafirmat joi susținerea pentru un stat suveran palestinian, în timpul unei vizite la Beijing a ministrului de externe palestinian Riyad al-Maliki, relatează DPA.
Faptul că palestinienii nu au încă un stat suveran este o „nedreptate teribilă” care nu mai poate continua, a declarat ministrul de externe chinez Wang Yi.
China sprijină eforturile palestinienilor de a crea un stat independent pe baza granițelor din 1967 — înainte de Războiul de Șase Zile — precum și stabilirea Ierusalimului de Est drept capitală a viitorului stat palestinian, a afirmat Wang Yi într-o conferință de presă comună la Beijing cu omologul său palestinian.
Israelul a numit aceste frontiere „lipsite de temei”, deși ele au fost sprijinite și de Statele Unite în timpul administrației Barack Obama.
„Șaptezeci de ani mai târziu, ceea ce vedem este că frații noștri palestinieni nu au încă un stat independent, pe deplin suveran”, a mai spus Wang. „Acest lucru este nedrept, iar această nedreptate teribilă nu mai poate continua”, a adăugat șeful diplomației chineze.
China sprijină soluția a două state, precum și Inițiativa de Pace Arabă, o propunere din 2002 privind normalizarea relațiilor dintre Israel și statele arabe în schimbul unui stat palestinian independent, a declarat Wang.
„În ciuda tuturor punctelor fierbinți din Orientul Mijlociu, chestiunea Palestinei rămâne principala problemă”, a spus el.
La rândul său, ministrul de externe palestinian a afirmat că soluția a două state este singura cale de a rezolva conflictul din regiune și că stabilirea unui stat palestinian reprezintă „piatra de temelie în lupta împotriva terorismului”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)