Toată lumea știe să scrie despre Imperiul de Mijloc, tot românul se pricepe la fenomenul chinez, poate doar la capitolul Bulgaria sau Republica Moldova să mai avem niscai necunoscute. În rest, despre China știm totul sau aproape totul. De fapt, nu cunoaștem absolut nimic. Dar, avem și vom avea mereu impresia contrară.

De exemplu, cu toții avem habar de felul în care este împărțit calendarul chinezesc sau despre faptul că imensa țară asiatică este patria dragonilor. Ceea ce nu ne putem imagina și nici înțelege este că acest lucru echivalează cu faptul că România este patria dinozaurilor, a maimuțelor sau a mamuților. Și, evident, că suntem sclavii acestor creaturi sau a unor chestii echivalente: balauri, zmei, căpcăuni etc.

Pe urmă, geniile carpatine sunt la curent cu faptul că în China scrierea se bazează pe ideograme. Și asta, nu de azi de ieri, ci de câteva mii de ani. Ciudat, dar asta ar fi echivalent cu faptul că popoarele din regiunea Mesopotamiei, să spunem, ar folosi tot scrierea cuneiformă, iar mediteraneenii hieroglifele egiptene. 

Mai departe, să ne gândim la gastronomia chinezească. Trecând peste faptul că este clar că este cea mai creativă din lume, e ca și cum europenii s-ar hrăni cu scoarțe de copaci, iar în picioare ar purta, pe post de încălțări, animale eviscerate de mărime medie. 

Ce să mai zicem de confucianism? Păi, e ca și cum noi, românii, am crede încă în Zamolxisgermanii ar practica un canibalism ritualic, iar vechii englezi s-ar îngrămădi cu toții în jurul Mesei Rotunde. Corpul funcționarilor, cei care fac legătura între Fiul Cerului și Oameni? Aleși prin concurs? Păi, nici asta nu prea e în ordine, eu nu cunosc niciun funcționar public care să fi ocupat un post altfel decât la comandă, politic sau cu banul jos. 

Mandarinii sunt neschimbați și aici chiar este o problemă. Dar, la ei moda e aceeași, nu a diferit decât materialul. Asta, cu toate că mătasea și Drumul Mătăsii vor defini pe veci elementul mongol cu specific chinez. Nici cu Zidul Chinezesc treaba nu e foarte clară, deoarece asta ar echivala cu faptul că Zidul lui Adrian ar sta încă în picioare, iar picții ar zâmbi de după ziduri după cum o fac acum aborigenii în Australia. Și totuși, deși nu se schimbă niciodată nimic sau foarte puțin o dată la cinci mii de ani, China continuă să fascineze. Mai nou, prin atotprezență.

Oricât ar părea de ciudat, dacă dați o căutare pe net pentru o lucrare de diplomă pe un subiect oarecare, veți găsi cel puțin zece proiecte semnate de chinezi. De la mașini la rachete și până la șosele suspendate și trenuri de mare viteză, chinezii sunt peste tot. Dar, inclusiv la artă. Oamenii se pricep la toate, de la pictură la vioară și de la operă la film. De aceea cred că lumea aceasta, așa cum o cunoaștem astăzi, va deveni într-o zi chineză. Nu pentru că toți dolarii Americii sunt blocați în băncile din Shanghai, nici pentru că Siberia va reveni Chinei sau pentru că Australia se va preda pașnic după ce va fi fost ocupată de boat people pe post de emigranți. Chiar mă gândesc cum va arăta fizic omul viitorului.

 

Un eurasian? Oare dacă plecăm in Cosmos și, prin absurd, ne întoarcem peste 30 ani, vom găsi un hominid intermediar de genul celui din "Planeta Maimuțelor"? Oare chinezii sunt pentru noi cam cum am fost noi, Homo Sapiens, pentru Neanderthalieni? Pentru că, bizar sau nu, nici măcar complexul occidental nu-l mai au. Pur și simplu, acum există ideal de frumusețe chineză, viitor chinezesc și siguranța de sine odată cu mândria de a aparține cele mai puternice culturi a lumii. Nu au atacat pe nimeni niciodată, dar cuceresc prin simpla prezență. Viitorul va fi chinez sau nu va exista deloc.