Clopotele bisericilor din Franța vor bate la 15 august în semn de solidaritate cu creștinii din Orient

Clopotele tuturor bisericilor catolice din Franța vor bate în semn de solidaritate cu creștinii din Orientul Mijlociu, victime ale unor persecuții religioase, la 15 august, când se serbează Adormirea Maicii Domnului.
Apelul referitor la organizarea acestei acțiuni a fost lansat în luna iulie, de o persoană laică din Franța, Anne de Ladoucette, care, după cum a declarat revistei 'Famille chretienne', consideră că 'nu este normal ca Franța, fiica cea mare a Bisericii, să nu-și manifeste masiv (..) sprijinul față de creștinii din Orient', scrie Le Figaro.
Inițiativa ei a avut ecou imediat în dioceza Frejus-Toulon, urmată de alte zeci de dioceze și parohii. Conferința episcopilor din Franța și-a exprimat, la rândul ei, sprijinul 'fără rezerve' față de acest gest, dar a lăsat decizia la latitudinea fiecărui episcop. 'Nu există o indicație la nivel național. Dar, dacă această acțiune ia dimensiuni naționale, ar fi un simbol foarte puternic', a afirmat acest for bisericesc.
În data de 15 august, la ora 12.00, clopotele vor bate pentru creștinii din Orient și în dioceze din Belgia, Luxemburg, Germania, Spania și chiar și în bisericile catolice din orașul canadian Montreal.
'15 august este cea mai mare sărbătoare religioasă în Franța, iar Fecioara Maria este considerată patroana Franței', a explicat Marc Fromager, directorul ''Aide a l'Eglise en detresse', asociație care ajută mai ales creștinii din Siria și Irak. Desigur, această inițiativă 'nu le va îmbunătăți soarta din punct de vedere material, dar ei sunt mișcați și de cea mai mică manifestare de simpatie', a adăugat el.
Data de 15 august a fost aleasă pentru această acțiune de solidaritate și pentru că 'orientalii sunt deseori foarte devotați Sfintei Fecioare', a explicat, la Radio Vatican, monseniorul Jean-Pierre Cattenoz, arhiepiscop de Avignon, propunând catolicilor ca, în ziua Adormirii Maicii Domnului să rostească toți rugăciunea 'Maria, care face să se dărâme zidurile'. Este vorba, a detaliat el, despre 'zidurile care separă națiunile și popoarele care se omoară între ele, dar și despre cele care divizează unele comunități, inclusiv în Franța'.
Toate diocezele din lume care și-au anunțat participarea la această acțiune se pot identifica cu ajutorul Google Map, la adresa: google.com/fusiontables.
Informații suplimentare se pot afla pe Twitter, folosind hashtag-ul #ChristianBells.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Sistemul începe să intre în corzi: presa securist-soroșistă scrie despre o delegație SUA care vine la București să verifice anularea alegerilor și posibilitatea nerecunoașterii de către Trump a noului scrutin

Primarul orașului Konotop, regiunea Sumy, susține că exploziile în urma cărora au murit 34 de oameni s-au produs prin detonarea unor muniții

Noi dezvăluiri despre 11 septembrie la Tucker Carlson cu țintă către CIA: Clădirile erau proiectate să reziste în eventualitatea prăbușirii unui avion. Pompierul-șef care a intrat în Turnurile Gemene a raportat că erau doar două incendii. Filmul BRAVO 7

Donald Trump taie în carne vie: Zeci de ambasade americane vor fi închise, inclusiv în Europa

Bloomberg: ”Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)