Coloniștii evrei fac legea la Ierusalim. Creștinii și bisericile lor, ținta actelor de vandalism și a profanărilor

Liderii bisericilor creștine apără nevoia unei prezențe creștine în Orașul Vechi din Ierusalim, în contextul în care, așa cum presa a relatat, au crescut actele de vandalism, abuzurile verbale și achiziționarea , în mod agresiv, a unor bunuri, de către coloniștii evrei, informează site-ul catholicnewsagency. com.
„Astăzi, biserica se confruntă cu cea mai gravă amenințare din partea unor grupări de coloniști. Coloniștii sunt persistenți în încercarea lor de a eroda prezența comunității creștine în Ierusalim”, a declarat Patriarhul Ortodox Grec de la Ierusalim, Teofil al- III-lea, într-un interviu acordat ziarul The Guardian.
„Aceste grupuri radicale de coloniști sunt foarte bine organizate. În ultimii ani, am fost martori la profanarea și vandalizarea unui număr fără precedent de biserici și locuri sfinte. Am primit tot mai multe plângeri din partea preoților și credincioșilor locali care au fost atacați și agresați”, a spus înaltul ierarh.
Instituțiile catolice și credincioși catolici au fost, de asemenea, ținta unor astfel de atacuri, a declarat și preotul catolic din Ierusalim, părintele David Neuhaus, afiliat al Institutului Pontifical Biblic.
„Ceea ce descrie patriarhul Toefil este corect, în sensul că proprietățile bisericii și credincioșii creștini au fost atacați”, a spus părintele Neuhaus.
Majoritatea creștinilor din Israel este formată din arabi aparținând Bisericilor greco-catolice, ortodoxe sau romano-catolice.
Abația benedictină a Adormirii Maicii Domnului a fost vandalizată de cinci ori în ultimii ani, cu mesaje anticreștine cu graffiti, scrise în ebraică.
Vandalii au distrus ferestrele vitrate și o statuie a Fecioarei Maria din biserica Sf. Ștefan a mănăstirii Salei din Beit Jamal, de lângă Ierusalim, în septembrie 2017.
Ordinul Sfântului Mormânt a contribuit recent cu fonduri pentru un proiect de construire a unui gard în vederea protejării unei alte biserici catolice vandalizate, din Nazaret, de atacuri viitoare.
Preotul Neuhaus explică însă că „aceste atacuri sunt îndreptate în mod egal și împotriva musulmanilor” și că „multe alte moschei sunt vizate la fel ca bisericile”. El spune că violența coloniștilor este îndreptată împotriva tuturor non-evreilor.
„Problema colonizării și a violențelor grupărilor de dreapta este un fenomen important în societatea israeliană și afectează profund creștinii și musulmanii”, a spus acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Rareș Bogdan susține suveranismul AUR și șterge pe jos cu Maia Sandu după tradarea PNL: ”Bolojan are pe dracu' influență. FEMEIA L-A SUNAT PE MACRON și i-a spus: Lasă-l domn’e pe ăla, pe Crin Antonescu, noi îl votăm pe Nicușor Dan!”

Marine Le Pen, după victoria lui George Simion: ”România tocmai i-a oferit doamnei von der Leyen un bumerang foarte frumos”. Ce i-a răspuns Marius Lulea

Șoc în Germania: Guvernul lui Merz a picat la votul de învestitură - Sistemul dă rateuri peste tot

Mesaj puternic de susținere din SUA, pentru George Simion: El va fi următorul președinte al României și va susține politicile președintelui Trump
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Externe
Persoane: Patriarhul Ierusalimului PF Teofil
Subiecte: Biserici creștine Creștini Orientul Mijlociu
Organizații: Biserica Ortodoxă din Grecia Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)