Comisia Europeană recomandă plasarea în detenție temporară a migranților ilegali cărora li se refuză cererile de azil în UE

Migranții cărora nu le sunt acceptate solicitările de azil într-un stat din Uniunea Europeană și care contestă decizia în justiție trebuie plasați în detenție pentru a elimina riscul ca aceștia să rămână ilegal în Europa, recomandă Comisia Europeană, potrivit publicației Politico.
Comisarul european pentru Migrație, Dimitris Avramopoulos, a apreciat că măsura este „în totală conformitate" cu legislația privind drepturile omului, iar aplicarea ei „nu doar că va reduce presiunea asupra sistemelor de azil din statele membre, astfel încât să aibă capacitatea de a le asigura protecție celor care chiar au nevoie de ea, ci le va transmite un semnal puternic celor care pornesc în călătorii periculoase și ilegale spre UE".
Legislația europeană prevede că migranții ilegali pot fi plasați în detenție între șase și 12 luni.
Măsurile propuse de Executivul comunitar prevăd că imigranții care urmează să fie repatriați în țările de origine pentru că nu întrunesc condițiile pentru acordarea de azil și care „dau semne că nu se vor conforma, refuzând să coopereze în procedurile de identificare sau opunându-se violent sau fraudulos", ar trebui privați de libertate pentru a nu putea fugi sau a nu se putea ascunde pe durata procedurilor de apel sau de repatriere.
Date publicate de Comisia Europeană și citate de Politico arată că în 2015 numărul migranților ilegali din UE care au primit decizii de repatriere a fost de 533.395, față de 470.080 în 2014.
Numărul lor poate ajunge la un milion după ce vor fi procesate toate solicitările de azi din toate statele membre.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Europa
Subiecte: Ajutoare refugiați cote refugiați Criza refugiați
Organizații: Comisia Europeana Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)