Compania Worldcoin, care scanează irisul, a anunțat că permite guvernelor să folosească sistemul său de identificare digitală

Worldcoin, cofondat de CEO-ul OpenAI, Sam Altman, este o companie privată care promovează și introduce programe de identificare digitală pentru cât mai mulți oameni.
Acum compania a anunțat că sistemul său va fi și mai util pentru guverne, care vor putea folosi sistemul de scanare biometrică pentru a înscrie utilizatorii. Alte companii vor primi același privilegiu.
Intenția clară este aceea de a atrage cât mai mulți oameni în acest sistem, de unde și „generozitatea” de a distribui pe scară largă tehnologia de scanare a irisului, precum și cea concepută pentru verificarea identității oamenilor, scrie Reclaim the Net.
Și nu este un secret, din moment ce recunoaște: „Suntem în această misiune pentru a construi cea mai mare comunitate financiară și de identitate”, așa a spus Ricardo Macieira, directorul executiv al Tools for Humanity (o companie din spatele Worldcoin).
Misiunea continuă în ciuda îngrijorărilor pe care le-au exprimat nu numai organizații non-profit și apărători ai confidențialității, dar și instituții din diferite țări care au sarcina de a proteja confidențialitatea datelor.
Worldcoin susține că s-au înscris 2,2 milioane de oameni până acum. Ceea ce primesc în schimb este un ID digital, iar cetățenii unor țări sunt încurajați să își scaneze irisul în schimbul unor criptomonede gratuite.
Reuters a menționat că majoritatea oamenilor cu care a vorbit agenția în Marea Britanie, India și Japonia au spus că fac asta pentru a obține criptomonede gratuite.
Dar dacă ascultăm ce a spus Macieira, este evident că Worldcoin este doritor să arate că obiectivele sale sunt mult mai înalte, ca să nu mai vorbim de cele controversate.
După cum menționează site-ul companiei, Worldcoin poate fi utilizat pentru a deosebi oamenii de inteligența artificială – eventual deschizând calea către venitul de bază universal –, dar și pentru „permiterea proceselor democratice globale”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Ricardo Macieira
Organizații: Worldcoin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)