Comuniștii au ocupat sediul Ministerului de Finanțe de la Atena!

Membri ai sindicatului PAME din Grecia au ocupat joi sediul Ministerului Finanţelor, acuzând guvernul că nu face nimic pentru a scoate țara din criză. Sindicaliștii au urcat pe sediul clădirii, unde au pus un banner uriaș pe care scria ”Am sângerat destul! Am plătit destul!”.
Acțiunea sindicaliștilor a avut loc în momentul în care premierul Alexis Tsipras se afla la Bruxelles, pentru a negocia cu Troica- Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană deblocarea tranșei de împrumut de 7,2 miliarde de euro, necesară Atenei pentru a evita falimentul.
În semn de protest față de aceste negocieri, muncitorii au ocupat sediul Ministerului de Finanţe, situat în Piaţa Syntagma din Atena, afişând o pancartă pe care scria: "Am vărsat destul sânge! Am plătit destul!". Proteste similare au avut loc și în alte orașe ale Greciei, informează Russia Today.
Televiziunea de stat (ERT) a relatat că ocuparea sediului Ministerului de Finanţe este un gest "simbolic şi paşnic".
Un alt sindicat - ADEDY - a cerut organizarea unor manifestaţii la Atena, pentru a exprima nemulţumire faţă de măsurile de austeritate solicitate de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Subiecte: Criza Grecia
Organizații: Comisia Europeana FMI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)