ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 12.04: 17:00 Congresmanii americani din ambele partide au jubilat după arestarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în timp ce președintele Donald Trump a afirmat că nu știe nimic despre acest scandal, în ciuda faptului că, în timpul campaniei electorale din 2016, spunea adesea „Îmi place WikiLeaks”.
 
Assange a fost scos din ambasada Ecuadorului la Londra în dimineața zilei de joi, de către poliția britanică, care a acționat în baza unui mandat american pentru arestarea sa, sub acuzația de „conspirație pentru publicare [de documente clasificate, n red.]”.


Senatorul democrat Joe Manchin a declarat la CNN  că se bucură că „acum Assange este proprietatea noastră și putem obține faptele și adevărul de la el”.

Dacă va fi extrădat în Statele Unite, Julian Assange ar putea fi condamnat la moarte pentru publicarea de documente secrete, spun unii experți. Totuși, potrivit Departamentului de Justiție al Statelor Unite, ar avea de ispășit cinci ani de închisoare.

ACTUALIZARE 16:54 „O zi tristă pentru libertatea presei”, a comentat fostul consultant NSA, Edward Snowden, și el azilant politic, în Rusia, după dezvăluirile privind spionarea în masă practicată de SUA, referindu-se la arestarea lui  Assange.

„Imaginile cu ambasadorul Ecuadorului invitând poliția secretă în ambasadă pentru a scoate cu forța afară un editor de materiale jurnalistice - fie că acest lucru place sau nu - vor ajunge să intre în cărțile de istorie. Criticii lui Assange se pot bucura, însă aceasta este o zi tristă pentru libertatea presei", a notat pe Twitter fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate (NSA) a SUA.
 
ACTUALIZARE 11.04/ 12:45 Julian Assange a fost arestat de poliția metropolitană, anunță presa britanică

Arestarea fondatorului WikilLeaks vine după ce Ecuadorul, în a cărui ambasadă la Londra se află de 7 ani, i-a ridicat permisul de azil. Imagini cu jurnalistul australian, complet schimbat, cu părul și barbă albă, in timp ce este târât și scos afară din ambasada Ecuadorului la Londra, au fost transmise în direct de televiziuni. Ministrul britanic de Interne a scris pe Twitter: ”După 7 ani de la intrarea sa în Ambasada Ecuadorului, pot confirma ca Assange a fost reținut și se va supune justiției din Marea Britanie. Nimeni nu e mai e presus de lege”. 
 
Autoritățile de la Londra urmează să dea noi informații despre această acțiune a poliției metropolitane prin care se pune punct unuia dintre cele mai răsunătoare scandaluri internaționale din ultimii ani, Assange devenind, alături de Edward Snowden, fostul consultant NSA, aflat acum în Rusia, un adevărat erou pentru curajul de a scoate la lumină zeci de mii de cablograme ale diplomației americane. Fondatorul WikiLeaks se teme că dacă va extrădat în Statele Unite, ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea a mii de documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan și Irak.

Știrea inițială
 
Julian Assange urmează să fie expulzat de la ambasada din Ecuador la Londra în câteva ore sau zile, potrivit unei surse „de rang înalt” citată de WikiLeaks.
 
Într-o postare publicată, joi, WikiLeaks susține că Ecuadorul ar avea deja un acord cu Marea Britanie pentru arestarea sa.

Assange trăiește în interiorul ambasadei din Londra încă din 2012, după ce un judecător britanic a decis să fie extrădat în Suedia pentru acuzațiile de atac sexual, scrie euronews.com. 

Assange spunea despre aceste acuzații că ar fi fost doar un tertip pentru a putea fi extrădat în SUA. Suedia a renunțat la caz în 2017, dar Assange a rămas în ambasadă în urma acuzațiilor de spionaj.

Un camion cu protestatari în sprijinul lui Assage a fost parcat pentru scurt timp vineri dimineață în afara ambasadei, inscripționat cu cuvintele „libertatea de exprimare, cu excepția crimelor de război”.

Jurnalistul australian se teme că va fi extrădat în SUA pentru a fi condamnat pentru divulgarea a peste 250.000 de telegrame diplomatice.

Relațiile australianului cu ambasada Ecuadaorului s-au tensionat la începutul anului după ce diplomații de aici i-au întrerupt accesul la internet, invocând faptul că a încălcat termenii azilului implicându-se în chestiuni politice.

Assange, la rândul său, a declarat că drepturile sale în calitate de cetățean ecuadorian - fiindu-i oferită cetățenia anul trecut, ca parte a unei încercări de a-l numi diplomat și a-l trimite în Rusia - au fost încălcate.