Controversă în Olanda după ce vârstnicii au fost îndemnați să se gândească dacă vor să fie tratați la terapie intensivă

În Olanda, medicii le recomandă pacienților vârstnici să se gândească bine înainte de a fi de acord să fie tratați de COVID-10 la terapie intensivă, o situație care a atras critici legate de faptul că s-ar dori limitarea accesului la tratament în aceste secții cu deficit de paturi, transmite joi Reuters.
Bogata Olandă se apropie cu pași repezi de atingerea capacității sistemului de sănătate la doar o lună de la izbucnirea epidemiei, fiind în curs eforturi de dublare a numărului de paturi la terapie intensivă, până la 2.400 de locuri până duminică.
Cum însă mii de pacienți cu COVID-19 inundă deja secțiile de terapie intensivă, se așteaptă ca în câteva zile să nu mai existe locuri disponibile. Spitalele se tem că Olanda va fi forțată să urmeze exemplul Italiei, unde medicii au trebuit să ia decizii de viață și de moarte și să-i aleagă pe pacienții ce urmau să primească tratament.
Parlamentari olandezi au dat glas, miercuri, în parlament îngrijorărilor populației după ce persoane vârstnice s-au plâns că au primit telefoane de la medici care i-au întrebat dacă doresc să fie tratați la terapie intensivă, inclusiv prin conectarea la ventilator, dacă vor contracta COVID-19.
Guvernului premierului Mark Rutte i s-a cerut să-și clarifice poziția și să explice ce a provocat aceste apeluri telefonice. „Vârstnicii se tem că, dacă se vor îmbolnăvi, nu vor fi bineveniți în secțiile de terapie intensivă și vor fi lăsați să moară acasă', a declarat în parlament deputatul Henk Krol, șeful partidului 50PLUS.
„Ei cred că doar criteriul de vârstă va determina dacă vor avea sau nu acces în spital', a adăugat Krol.
Ministrul sănătății, Hugo de Jonge, a respins însă afirmațiile că apelurile medicilor fac parte din politica oficială a guvernului. „Aceasta este o procedură standard pentru doctori. Noi o numim planificare avansată a îngrijirii și înseamnă să discuți cu oamenii despre 'ce ați dori să se întâmple dacă vă îmbolnăviți'' ', a spus De Jonge.
„Pacienții pot spune atunci: ''Dacă se ajunge în punctul în care voi avea nevoie de un ventilator, în care voi avea nevoie să ajung la terapie intensivă, aș prefera să nu fac asta''. Este o posibilitate, dar aceste conversații nu au la bază vârsta pacienților', a adăugat ministrul.
Și Colegiul medicilor de familie (NHG), care reprezintă 12.000 de doctori, a negat că apelurile telefonice sunt o reacție la deficitul de locuri la terapie intensivă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)