ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Tot mai mulți copii devin victime nevinovate și nevăzute ale crizei din Grecia. Din cauza lipsurilor materiale şi a unei crize care a început înainte chiar ca unii dintre ei să se nască, numărul copiilor abandonați crește în Grecia de la o zi la alta.

Preşedintele celei mai mari organizaţii caritabile pentru copii din Grecia a declarat pentru Sky News că instituţia a rămas fără bani din cauza crizei economice care a lovit statul elen. 
 
Unii dintre copii ajunsi în centre sunt abandonați pentru că părinții nu-și mai pot permite să îi crească. Alții sunt aduși aici din cauză că, disperați, părinții lor iau calea băuturii și a drogurilor sau devin extrem de violenți. Cazurile cele mai dramatice sunt acelea în care copii ajung în aceste case pentru că unul dintre părinți s-a sinucis iar celălalt nu a mai putut face față.

Potrivit lui Kostas Giannopoulous, casele pentru refugiaţi din Atena ar putea fi închise în perioada următoare pentru că locuitorii şi companiile greceşti nu mai dispun de bani pentru acţiuni caritabile. 

„Este foarte greu să-i convingi pe greci, mai ales pe cei din străinătatate, să doneze bani”, a declarat Giannopoulous.

"Este devastator. 380 de copii se aşteaptă să-i ajutăm să-şi continue vieţile”, a adăugat acesta.