Ziua de 1 octombrie 2017 ar putea fi, pentru separatișii catalani, sinonimă cu apariția unui nou stat pe harta Europei. 

Catalanii care vor cu orice preț ruperea de Spania ar dori ca regiunea să rămână în cadrul Uniunii Europene. Numai că, potrivit regulilor blocului comunitar, acest lucru nu este posibil: în cazul în care Catalonia devine independentă, atunci ea trebuie să își depună candidatura și apoi să treacă printr-un lung și anevoios proces de negociere. Pe de altă parte, lărgirea UE trebuie să fie aprobată prin unanimitate, ceea ce înseamnă inclusiv aprobarea Madridului.

În ciuda fermei opoziții a guvernului de la Madrid, parlamentul catalan a votat și a adoptat legea de organizare a referendumului pentru autodeterminare, in data de 1 octombrie. În legea votată cu o majoritate zdrobitoare (72 „pentru” și 11 abțineri un punct esențial este „suveranitatea poporului catalan”.

Trebuie însă amintit că votul de la Barcelona a fost dat doar de partidele secesioniste, deputații opoziției părăsind sala înainte de vot, în semn de protest. 

 

Așadar, catalanii vor decide dacă regiunea lor se va separa de Regatul Spaniei și va deveni „un stat independent sub forma unei republici”. 

 

Așa cum era de așteptat, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a cerut un raport urgent al Consiliului de Stat asupra legii referendumului și a făcut apel la Curtea Constituțională. El este considerat principalul vinovat pentru declanșarea acestei crize, cea mai gravă de după moartea lui Franco, datorită gestului său de a cere, în 2010, anularea parțială prin Curtea Constituțională a Statutului de autonomie al Cataloniei. În 2006, prin acest Statut, Parlamentul de la Madrid liniștise criza acordând competențe lărgite Cataloniei, definind „națiunea catalană” în interiorul regatului spaniol — cu limbă și cultură proprii.

Aproximativ 48,5% dintre catalani sunt împotriva secesiunii și 44,3% sunt pentru, potrivit unui recent sondaj realizat de un institut din subordinea executivului catalan. 

Ziarul Le Monde scrie că este tot mai clar că între cele două părți dialogul este egal cu zero și se merge doar pe logica înfruntării. În urmă cu cinci ani aspirațiile separatiste nu erau atît de puternice, dar, mai arată cotidianul francez, decizia  lui Mariano Rajoy de a anula parțial statutul de autonomie al Cataloniei a dus la situația de acum. 

Situație care tinde să devină tot mai complicată, pentru că  Spania și Catalonia sunt blocate practic într-o încleștare juridică. Parlamentul local a decretat votul, iar sute de primari au promis să-l faciliteze. Curțile și guvernul spaniol au declarat referendumul ilegal, în esență pe motiv că doar întregul popor al Spaniei poate vota pentru a schimba constituția.

În încercarea de a bloca referendumul,  Guvernul de la Madrid a luat măsuri dure. A preluat controlul asupra fondurilor publice administrate de Guvernul regiunii Catalonia, pentru a se asigura că banii nu sunt folosiți pentru organizarea scrutinului, considerat ilegal de Curtea Constituțională. Guardia Civil spaniolă a reținut 12 înalți oficiali catalani și a percheziționat sediile Guvernuli regional implicat în organizarea referendumului. În plus, 700 de primari riscă să fie anchetați penal după ce au sfidat guvernul de la Madrid anunțând public că vor merge mai departe cu pregătirile.

În paralel, polițiștii spanioli au primit ordine să împiedice pregătirile pentru scrutin, iar procurorul general al Spaniei a anunțat că orice persoană care colaborează la organizarea acestuia va fi trasă la răspundere din punct de vedere juridic. Guvernul central de la Madrid a cerut și confiscarea urnelor de vot, a afișelor electorale și a oricăror materiale care ar putea fi folosite pentru organizarea referendumului.

Într-o analiză amplă pe acest subiect, Bloomberg scrie că, în condițiile în care separatiștii catalani nu sunt pregătiți pentru rezistență armată pe termen lung, singura modalitate prin care își pot atinge scopul este de a convinge majoritatea spaniolilor că le va fi mai bine fără Catalonia. Iar asta nu va fi deloc ușor.

 

De la Bruxelles, semnalele sunt clare și arată că liderii europeni au talere diferite când trebuie să judece  cererile de independență ale Cataloniei și ale Scoției, regiune, care , de asemenea, dorește să se rupă de Regatul Unit.

În timp ce liderul catalan Carles Puigdemont este ignorat și ocolit de oficialii Comisiei, președintele Jean Claude Juncker a tratat-o pe lidera scoțiană Nicola Sturgeon ca pe un șef de stat, în întâlnirea avută imediat după referendumul privind Brexit.

 

Poziția Germaniei este aceeași cu cea a Comisiei: sprijină Madridul față de pretențiile Cataloniei, însă este mai deschisă față de Scoția.Își poate Bruxelles-ul permite să încurajeze Scoția să devină independentă și în același timp să îi spună Cataloniei să-și ia gândul de la planurile sale, întru totul asemănătoare? Și, totuși, scrie EurActiv, așa se vor petrece lucrurile. Mai fățiș sau mai discret.

Argumentele istorice ale catalanilor care vor independența intră oarecum în conflict cu interesele pe termen lung ale pro-europenilor care vor o Uniune Europeană puternică și cu greu se refac după șocul Brexit.

Toții ochii sunt ațintiți asupra evoluției situației din Catalonia. Nu doar în Europa, ci și peste Ocean. Multe dintre multinaționalele americane, dar și companiile mari și medii care au sediul în Catalonia au un plan de urgență, un buton roșu pentru a se putea muta în 24 de ore, dacă este cazul, a declarat președintele Camerei de Comerț a SUA din Spania, Jaime Malet, citat de cotidianul iberic El Mundo.