ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Când s-a creat NATO, în 1949, primul secretar general al Alianței, lordul Ismay a rezumat într-o propoziție memorabilă ținta organizației: ”A-i ține pe rusi înafară, pe americani înăuntru și pe germani jos”. De atunci au trecut însă aproape trei sferturi de secol și în lume s-a remodelat geopolitic.

Rusia de azi nu mai e URSS, America se focalizează tot mai mult pe Asia-Pacific lasand într-o situație incerta zona euroatlantică iar Germaniai urcă impetuos în ierarhia mondială a puterii, inclusiv sub raport militar.

O întrebare obsedantă la Washington este care e cea mai mare amenințare pentru SUA: Rusia sau China? Și evaluarea în materie oscilează. Acum, "privilegiata” alternativei e China.

Julianne Smith, reprezentantul permanent al SUA la NATO, a declarat că noul document de concept strategic al Alianței, care va fi lansat la apropiatul summit de la Madrid, va include pentru prima dată ca amenințare nr. 1 China. Dar Smith a tinut sa adauge că se va pune in continuare „un accent puternic” pe Rusia.

Iar acest document nu este destinat să dureze o săptămână, se presupune că va dura 10 ani.”

În 2020, în raportul „NATO 2030”, se afirma deja că Alianța ar trebui să se concentreze pe China prin creșterea cooperării cu țările din Asia Pacific (Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud).

La summitul Alianței de la Bruxelles din 2021, declarația finala comună aprecia că China reprezintă o „provocare” pentru „ordinea internațională bazată pe reguli”.

SUA se concentrează în continuare pe înarmarea Ucrainei în confruntarea sa cu Rusia, dar administrația Biden ține să accentueze că prioritatea sa principală de politică externă este China. Noua strategie de apărare națională a Pentagonului numește Beijingul principala „amenințare” cu care se confruntă armata americană.

Secretarul de Stat Antony Blinken a apreciat recent că "mai degrabă decât Rusia, China este cea mai puternică și hotărâtă amenințare pentru ordinea mondială proiectată de americani”. Și a argumentat: Doar China are „atât intenția de a remodela ordinea internațională”, dar și puterea de a face acest lucru.

Si totusi, fixarea tot mai accentuată pe potențialul Chinei de a perturba ordinea mondială distrage atenția de la amenințarea reală din lume: Rusia, remarca în "New York Times” Zachary Karabell, fondatorul rețelei Progress. ”Contracararea comportamentului greșit al Rusiei prin embargouri comerciale, prevenirea reaprovizionării armatei țării și stabilirea unei falange internaționale împotriva domnului Putin necesită cooperare globală. Iar asta include China”.

Posibil, dar nu e atât de simplu. China și Rusia au un parteneriat "fără limite”.

Și "este, fără îndoială, un adversar potențial mai puternic decât Rusia din punct de vedere militar, economic și ideologic, remarcă Karabell. Partidul Comunist, sub controlul ferm al lui Xi Jinping, urmărește o formă de capitalism sponsorizat de stat care dezavantajează companiile străine pe piața chineză și construiește campioni naționali puternici”.

Beijingul, mai spune el, are, în viziunea Washingtonului, mari probleme în ce priveste respectarea drepturilor omului.

Apoi: China are un buget militar mai mare decât orice țară în afară de Statele Unite și "are scopul de a contracara preeminența militară americană în Asia de Est”. Animată de un "naționalism” în creștere, scrie Karabell, China este hotărâtă să reunifice Taiwanul cu continentul și proclamă Marea Chinei de Sud "un lac chinezesc”.

Dar aceste probleme, revine comentatorul american, nu fac neapărat din China o amenințare la adresa prosperității și securității americane.

Faimoasa "capcana a lui Tucidide”, conform căreia puterile emergente tind spre conflict cu cele consacrate nu se aplica relațiilor chino-americane.

Și nu e o regulă că orice țară care nu aderă la normele democratice liberale este o amenințare în devenire pentru Statele Unite, explică liniștitor Karabell. Care recunoaște cu sinceritate că "Statele Unite nu și-au bazat niciodată întreaga politică externă pe drepturile omului și nici nu ar trebui, căci aceasta ar fi o rețetă pentru intervenții și conflicte nesfârșite la nivel global”.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews