Corneliu Vlad: SUA vs Rusia: CARE PE CARE?

Sunt parcă hotărâte să se arunce într-o luptă finală. Până la distrugerea totală a uneia dintre ele sau, mai degrabă, a amândorura.
O forță supranaturală pare să le fi luat mințile. Pentru a le pierde.
La Washington se vorbește lejer despre spargerea statului rus și ștergerea lui de pe hartă. Una dintre marile puteri ale lumii din ultima jumătate de mileniu.
La Moscova se răspunde pe măsură: dacă Rusia va fi amenințată existențial, riposta va fi una nemaintâlnită până acum.
Biden: o să vadă ei. Putin: o sa vadă ei ce n-au mai văzut.
Terorizată, omenirea își așteaptă soarta într-o resemnare crispată. Nu și echipa puterii de la Kiev, care, prinsă într-un joc macabru, cere încontinuu arme, arme, arme și bani, bani, bani. Iar Ucraina se preface în ruine și hecatombe.
Într-o lume ca a noastră, în care se poate vedea și auzi instantaneu totul, în care s-ar părea că nimic nu poate fi făcut fară să se afle, noi, pământenii de rând, nu știm pe lângă ce pericol trecem, nu știm ce ne poate paște.
Doar din când în când, din străfundurile secrete ale Puterii din cele două capitale, aflăm – sau mai potrivit spus – ni se dau semnale despre ce se plănuiește, despre ce se poate întâmpla.
De pilda, iată un articol în publicația americană "The Atlantic”, din luna mai 2022. Textul semnat de un anume Casey Michel, "scriitor din New York”, nu este doar un "articol de opinie”, cum e prezentat, ci un adevărat ordin de luptă. Încă din titlu:"Decolonizați Rusia”.
Și începe cu o inepție: "Pentru a evita mai multe vărsări de sânge, fără sens, Kremlinul trebuie să piardă imperiul pe care îl mai păstrează”.
Daca mai trebuie să-l traducem încă o dată, din românește în românește, o facem: pentru a evita un război intre SUA/NATO și Rusia, Federația Rusă trebuie să dispară. Cum? Păi, "fără mai multe vărsări de sânge". Ce simplu!
Așadar, nu criza ucraineană, nu victimele omenești și marile distrugeri materiale ale ostilităților din Ucraina, nu tensiunea paroxistică ce înstăpânește lumea sunt prioritățile momentului, ci dispariția, desigur pașnică, a Rusiei de pe scoarța Pământului.
Au mai fost dușmani mai vechi sau mai noi ai Moscovei care și-au jurat dispariția marelui stat al slavilor de Răsărit. Și au plănuit meticulos fărâmițarea acestui stat și reconfigurarea lui. N-au reușit. Nici dezmembrarea URSS n-a fost decisă dinafară.
Dar exuberanți geopolitologi de conjunctură nu ezită nici azi să conceapă o asemenea aventură, pe care generalul de Gaulle ar fi comentat-o cu celebra lui replica ucigătoare: "Vast program!”.
Și articolul lui Casey Michel e un exemplu tipic. Nu și singurul. Zbigniew Brzezinski, sfetnic al câtorva președinți americani, susținea că fără Ucraina, Rusia n-ar mai fi un imperiu.
În treacăt fie spus, la Moscova nici nu se pretinde așa ceva. Chiar dacă însuși profitorul nr. 1 al revoluțiilor ruse din 1917, V.I. Lenin, ar fi spus, se pare, că fără Ucraina, Rusia ar fi o găină fără cap.
Surescitați de reconfigurarea arealului sovietic în 1991, o cohortă de politicieni și politologi americani si-au dat frâu liber imaginației pentru a prelungi reformatarea spațiului rus până la … dispariția sa.
Un șef al Pentagonului, Dick Cheney, "vroia să vadă dezmembrarea nu numai a Uniunii Sovietice și a imperiului rus, ci și a Rusiei”, dezvăluia un adjunct al său, Robert Gates, fost și el mai apoi secretar de Stat al Apărării.
Președinți americani ca George Bush, tatăl și fiul, Bill Clinton, Barack Obama, Donald Trump, au temperat asemenea excese ale subordonaților lor, iar autorul articolului din "The Atlantic” deplânge această prudență prezidențială.
Dar în timp ce George H. W. Bush avertiza împotriva "naționalismului sinucigaș” al separatiștilor ucraineni, președintele Joe Biden împinge confruntarea cu Rusia la extrem și lumea se întreabă până unde va merge Washingtonul cu această încercare de forte inimaginabil de riscantă.
Oricum, sloganul destrămării Rusiei are doctrină, strategii și hărți pentru secesiune și chiar e instituționalizat sub auspiciile Congresului SUA printr-o agenție guvernamentală numită Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa ("Comisia Helsinki”). Și toată înscenarea se numește eufemistic "decolonizarea Rusiei”. Decolonizare a cui față de cine, a rușilor față de Rusia? - se întreba nedumerit un ziarist occidental.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Joe Biden Vladimir Putin
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei Armata ucraineana
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)