ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Noi râdem, glumim, dar în jurul nostru lucrurile se schimbă”, scria un autor anglo-saxon. De la o vreme nu prea mai glumim, ba dimpotrivă, dar ele tot se schimbă.

România se află tot mai aproape de miezul ciclonului din Ucraina. În sud-est, Rusia s-a reinstalat în Insula Șerpilor și se crede că are în vizor Transnistria și Bugeacul. S-ar putea asadar sa ne invecinam din nou, si pe uscat, cu Rusia. Iar in nord-estul țării, poate, cu o putere regională care înca nu s-a născut, dar care se prefigurează: un nou/vechi construct statal polono-ucrainean.

România nu poate dormi liniștită pentru că se află „în calea răutăților”, adică pe o linie de ciocnire a civilizațiilor și la interfața lumilor euroatlantică și euroasiatica.

Suntem așezați în fâșia de continent cea mai labilă sub raport geopolitic și cea mai zbuciumată a Europei, numită Intermarium. Denumire improprie pentru că inter- sau post- nu e ceva determinant, dar alt nume nu i s-ar putea da.

Mai precis, ne situăm în spațiul dintre Rusia și Germania, adică locul în care au izbucnit războaiele mondiale de până acum și pe unde s-a lasat Cortina de Fier a războiului rece Est-Vest.

În acest context zbuciumat a trebuit să supraviețuiască Romania ca stat în ultima sută de ani. S-a refăcut, nu pe deplin, și după ciopârțirea ei din ajunul celui de al doilea război mondial. Este acum stat membru al NATO, cea mai redutabilă alianță politico-militară din istoria lumii, singurul reazem al securității sale.

Dar este oare întrutotul suficient și întrutotul credibil acest reazem?

Aici, de vreun secol, dar și mai dinainte, se fac și se desfac și se refac state și împărății. Unele dispar, altele apar sau reapar, unele "se mută pe roate” precum Polonia, se nasc enclave de tipul Konigsberg/Kaliningrad etc.

Iar toate aceste convulsii geopolitice sunt regizate. Mai întâi de vecini mai puternici, apoi de mari puteri continentale, apoi de superputeri și de alianțe ctitorite de ele.

Acum, la granițele României, s-ar putea să apară un nou stat, unul care năzuiește să fie o putere regionala. Proiectatul stat polono-ucrainean ar fi cel mai populat stat al continentului și un ambițios actor politic european. Dar și cel mai virulent adversar al Rusiei. Maria Zaharova, "vocea” oficială a Ministerului rus al Afacerilor Externe, a descris planul drept „legalizarea preluării Ucrainei de către Polonia”.

Și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că Polonia intenționează sa ocupe teritoriile din vestul Ucrainei. „Nici așa-zișii parteneri occidentali ai regimului de la Kiev nu se opun să profite de situația actuală pentru propriile lor interese egoiste și au planuri speciale pentru pământurile ucrainene”, a mai declarat Patrușev.

Intrebarea e daca ar accepta oare un asemenea proiect statal America, dar mai ales principalele puteri europene. Si, in primul rând, Germania. Capitalele occidentale încă nu se pronunță.

Fie că-și pun sau nu astfel de probleme, Kievul și Varșovia par să se angajeze tot mai decis, mai dezinvolt și mai euforic pe calea unei riscante "reîntregiri” cu antecedente istorice nu prea glorioase.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va cere parlamentului să acorde un statut special polonezilor din Ucraina. Un proiect de lege similar a fost aprobat recent de Polonia. Proiectul de lege al Varsoviei este fără precedent, căci acordă ucrainenilor aproape aceleași drepturi ca și cetățenilor polonezi în ce privește prestațiile sociale, educație, ședere etc.

În discursul său din 22 mai, ținut în Parlamentul ucrainean în prezența președintelui polonez Andrzej Duda, Zelensky a anunțat proiecte de acorduri bilaterale privind controlul comun de frontieră și vamal. „Națiunile noastre sunt surori și între noi nu ar trebui să existe granițe sau bariere”, a spus Zelensky. Și a adăugat: „Unitatea națiunilor noastre trebuie să dureze pentru totdeauna”. Duda a spus și el că „granița polono-ucraineană ar trebui să se unească, nu să divizeze”. La 3 mai, Duda declarase chiar că speră că într-o zi „nu va exista graniță” între cele două țări.

Cine cunoaște istoria complexă (să-i spunem doar așa) Varșovia-Kiev, ar putea mai degrabă să ridice din sprâncene la asemenea declarații.

De la începutul operațiunii militare ruse din Ucraina, relațiile polono-ucrainene s-au activizat. Varșovia sprijină masiv și cooperează tot mai intens cu Kievul. Pe fundalul conflictului ruso-ucrainean, Polonia își proiectează o imagine de jucător strategic în regiune, una care se implică în confruntările marilor puteri.

Dar inițiativele enunțate și retorica celor doi lideri depășesc cu mult și chiar temerar, ba poate chiar riscant, cadrul bunelor relații dintre state vecine.

De fapt, asistăm la un fel de prim pas către o viitoare confederație ucraineană-polonă, observă cercetătorul Uriel Araujo într-un comentariu pentru InfoBrics.

Pentru Kiev și Varșovia, un astfel de scenariu de „fuziune” atât de creativ imaginată, ar putea survola procesul îndelungat de integrare a Ucrainei în UE și blocul euroatlantic.

Oricum, demersul polono-ucrainean are și sensibile implicații în sfera militară. Unii comentatori vorbesc chiar de o posibilă „anexare” militară, începând cu o viitoare misiune poloneză de pace. La 28 aprilie, directorul Serviciului Rus de Informații Externe a susținut că Polonia plănuia în secret să-și angajeze trupele pentru a prelua parțial Ucraina de Vest cu sprijin american. Justificarea fiind „apărarea” țării vecine de „agresiunea Rusiei”.

Iar oficialii polonezi ar fi negociat cu cei ucraineni despre "democratizarea” și o conduită pro-Varșovia a politicilor Kievului, scria presa rusă, care comenta că o astfel de dezvoltare, dacă se va realiza, va netezi calea pentru un fel de „reunificare”.

În trecut, Ucraina de Vest a fost inglobată de Polonia de mai multe ori, iar sentimentele antipolone fac parte din naționalismul ucrainean de astăzi. Varșovia a sprijinit Kievul în chestiuni strategice cheie încă de la revoluția de la Maidan din 2014, dar modul în care ambele țări percep și politizează istoria secolului 20 a împiedicat relațiile lor bilaterale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Armata Insurgentă Ucraineană (UPA) a cooperat cu naziștii Waffen-SS și a comis crime de război împotriva polonezilor. Ucraina îl glorifică și azi pe liderul UPA, Stepan Bandera, care deranjează Polonia.

Și istoria mai veche este relevantă. O mare parte a Ucrainei de astăzi era odată dominată de statul polono-lituanian. După 1349, Rutenia de atunci, care corespunde în mare măsură Ucrainei de Vest de astăzi, a fost supusă dominației străine. Până în 1569, cea mai mare parte era teritoriu polonez. Presiunile pentru polonizare, care au inclus convertirea la romano-catolicism și persecutarea Bisericii Ortodoxe i-au înstrăinat pe țărani și cazaci. În 1648, liderul cazac Bohdan Hmelnytsky a condus o revoltă împotriva regelui polonez, a fondat Hetmanatul cazac și a fost salutat un eliberator al poporului. În 1654, prin acordul de la Pereiaslav, acest nou stat cazac a jurat loialitate față de țarul rus.

Și iată cum, astăzi, în relațiile polono-ucrainene se prefigurează, tot în umbra Rusiei, un nou capitol, pe cât de spectaculos, pe atât de imprevizibil în ce privește impactul său asupra păcii și securității în zonă și în Europa.