ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai puțin de jumătate dintre creștinii din Gaza care au cerut permise israeliene pentru a vizita de Crăciun orașe sfinte precum Betleem și Ierusalim le-au primit până acum, au declarat marți membri ai micii comunități și oficiali palestinieni, citați de Reuters, transmite Agerpres.

Duminică, Israelul a anunțat că va admite creștini din Fâșia Gaza, un teritoriu pe care îl ține sub blocadă, contrar unui anunț din 12 decembrie prin care le interzicea accesul pe motive de securitate - o schimbare în politica sa obișnuită de Crăciun.

Marți, în ajunul Crăciunului, responsabili de frontieră palestinieni au declarat că au fost eliberate 316 permise pentru ca creștinii să părăsească Gaza pentru Ierusalim și Betleem, în Cisiordania ocupată de Israel. Liderii religioși au spus că au solicitat 800 de astfel de permise.

În Gaza sunt în jur de 1.000 de creștini, cei mai mulți greco-ortodocși care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi la 7 ianuarie, pe fondul unei populații majoritar musulmane de 2 milioane de palestinieni.

"Ei au emis permise pentru bătrâni, nu pentru tineri", a spus Haifa Assalfiti, în vârstă de 62 de ani, înainte să treacă la terminalul de frontieră Erez în Israel, în drum spre Betleem împreună cu soțul ei.

"Fiul meu, fiica mea și nora mea nu au primit permise. Au rămas acasă supărați", a declarat ea pentru Reuters.

O purtătoare de cuvânt a Cogat, agenția israeliană de legătură cu teritoriile palestiniene, nu a răspuns imediat la un apel de a comenta.

Israelul restricționează puternic deplasările din Fâșia Gaza, un teritoriu de coastă controlat de islamiștii Hamas, considerați o grupare teroristă de Israel și puterile occidentale.

Anul trecut, înainte de Crăciun pe 25 decembrie, Israelul a acordat permise pentru aproape 700 de creștini din Gaza pentru a călători la Ierusalim, Betleem, Nazaret și alte orașe sfinte care atrag mii de pelerini în fiecare sezon de sărbători.