Credința lor e mai puternică decât furtuna: Victimele uraganului Harvey au început să cânte despre Iisus Hristos, într-un adăpost din Texas
So this just broke out in the shelter...
Posted by Joni Villemez-Comeaux on 29 August 2017

Uraganul „Harvey” a făcut prăpăd în statul american Texas, mii de oameni rămânând fără adăpost, cel puțin 38 pierzându-și viața. Nota bene: a se nota ducerea în derizoriu a efectelor calamităților naturale de către presa din România, care la fiecare ninsoare scrie „prăpăd”, „dezastru”.
Mii de persoane sunt găzduite în adăposturi uriașe, până la remedierea pagubelor. Într-un astfel de adăpost a avut loc aseară, o scenă care a devenit virală în Statele Unite.
Astfel, la un moment dat, o parte dintre cei găzduiți acolo au început să cânte o melodie gospel, despre Mântuitorul Iisus Hristos. La început au fost câțiva, dar apoi majoritatea celor prezenți s-au prins în cântec. Postarea a strâns 14,7 milioane de vizualizări în 24 de ore.
Adăpostul se află în Conroe, orășel aflat la nord de Houston, Texas. Zeci de mii de persoane au fost evacuate în zona Houston-ului și peste 100.000 sunt vizate pentru evacuare preventivă. Marți seară, stadionul NRG din Houston a fost și el inaugurat ca adăpost, aceeași soartă având-o și celebra sală din Toyota Center.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)