Creștini arestați și agresați în Egipt pentru că au băut apă în timpul Ramadanului

Ramadanul, luna sfântă pentru musulmani, se încheie astăzi. Și în acest an, musulmanii radicali din Egipt au profitat de Ramadan pentru a-i persecuta pe creștini, minoritatea coptă din această țară fiind de aproximativ 10% din populație. Mai multe incidente, în care au căzut victime creștini din Egipt, au avut loc în această perioadă, scrie World Watch Monitor.
Hani Shamshoun Girgis, un fotograf creștin de 31 de ani, angajat al ziarului Tahrir, a fost arestat pe 5 iunie în stația Giza. Agenții poliției l-au luat la întrebări după ce i-au scotocit în rucsac și au dat peste o mică sticlă de apă. Bărbatul a fost acuzat că nu a respectat Ramadanul pentru că a băut apă. „S-au supărat și m-au dus la secția de poliție feroviară ca și cum aș fi fost un criminal. În birou, un agent mi-a spus: „De ce ai la tine o sticlă de apă în timpul Ramadanului?”. I-am răspus că nu țin acest post pentru că sunt creștin. Atunci au început să mă insulte și mi-au spus că trebuie să mă gândesc că sunt în stare de arest până la apusul soarelui”. Girgis a fost scos din arest de angajatorul său după două ore, dar, spune el, „experiența a fost una umilitoare, mai ales că, în timpul Ramadanului, din respect pentru colegii mei musulmani nu am mâncat sau băut în fața lor”.
De un tratament similar a avut parte și Adel Ayoub, un agricultor creștin copt de 52 de ani din satul Beni Ibrahim. În timp ce stătea în fața casei sale și bea un pahar de apă, a fost atacat de un grup de tineri care l-au acuzat că nu respectă luna sfântă a musulmanilor. Deși le-a explicat că este creștin, aceștia l-au bătut până aproape de leșin. Și în orașul Helwan, un creștin a fost snopit în bătaie de un grup de islamiști pentru că a îndrăznit să bea ceai.
În timpul Ramadanului, credincioșii musulmani trebuie să se abțină de la mâncare, băutură și alte plăceri, din zori până la amurg. Eliminarea confortului cotidian are ca scop creșterea concentrării minții asupra rugăciunii, spiritualității, a actelor de caritate și vizează totodată purificarea corpului și a minții. Musulmanii sunt, de asemenea, sfătuiți să se rețină de la fapte impure precum bârfa sau limbajul licențios.
Potrivit unei surse locale citate de World Watch Monitor, un decret emis în 2016 de Egyptian Fatwa House, un centru de cercetare islamic prezidat de guvern, prevede că mâncarea sau băutul în timpul Ramadanului „nu face parte din libertatea personală a oamenilor”, ci reprezintă mai degrabă o agresiune împotriva islamului.
Pe același subiect

BOMBĂ! Director Pfizer expus de Project Veritas: Ne gândim să provocăm noi mutații ale virusului, astfel încât să putem dezvolta noi vaccinuri în mod preventiv. Să fiu sincer, așa s-a întâmplat și la Wuhan. Doar nu credeați că virusul a apărut de nicăieri

Marius Mioc: Pe mîinile nevaccinaților e sângele vaccinaților!

Av. Gheorghe Piperea: Începutul sfârșitului pentru regimul Zelensky

Tucker Carlson: Ucraina îl îngroapă pe Joe Biden

Trump, avertisment de război nuclear în Ucraina: ÎNTÂI vin tancurile, apoi RACHETELE NUCLEARE. Puneți capăt acest război dement ACUM! Fostul președinte cere oprirea ajutorului militar al SUA

Joe Biden și aliații au dat șah, Moscova a dat șah mat! Rușii au prezentat mașinăria de ucis autonomă care distruge automat tancurile Leopard și Abrams în Ucraina. VIDEO
Recomandările noastre

Washington Post confirmă Jocul de Glezne și de Șenile al Americii – Europa a fost băgată la înaintare (cu Tancurile) în Ucraina

Șantaj la Casa Albă: Joe Biden – Slugă la doi stăpâni. De ce să ucizi Găina cu Ouă de Aur?

Profesorul Vasile Astărăstoae îl contrazice pe Vasile Bănescu cu privire la Românii din Ucraina și oferă un Portret schițat de IPS Bartolomeu Anania: IUDA!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)