Creștinii din orașul filipinez Marawi, asediat de jihadiștii Statului Islamic, încearcă să se salveze DEGHIZAȚI în musulmani
Creștini amenințați cu moartea încearcă să scape de jihadiștii ISIS din orașul filipinez Marawi, deghizându-se în musulmani, cu hijab-uri împrumutate de la musulmani. Aproximativ 1500 de persoane sunt ținute captive în orașul asediat de Statul Islamic, situat la aproximativ 100 de km de Cagayan de Oro, relatează The Independent
Aproximativ 100 de localnici au reușit să scape pe uscat, în timp ce alții au ales sa înoate. "Mulți musulmani i-au protejat pe creștini, atunci când le-au împrumutat hijab-ul”, a declarat doctorul Gioia Ancheta, șeful echipei de psihoterapeuți.
Localnicii suferă de inaniție, sunt folosiți drept scuturi umane și se află în permanență sub asediul bombelor lansate de armata filipineză care încearcă să elibereze orașul de sub asaltul jihadiștilor.
Conform relatărilor de la fața locului, unii sunt atât de înfometați, încât "au început să își mănânce așternuturile”, susține politicianul Zia Alonto Adiong.
Jihadiștii ISIS au asediat orașul filipinez Marawiul în urmă cu trei săptămâni, bilanțul victimelor ajungând la peste 290 de morți, inclusiv in rândul jihadiștilor Statului Islamic.
Trupele americane ar fi ajuns în apropriere de orașul Marawi, dar nu sunt implicate activ în lupta cu insurgenții, a declarat un purtător de cuvânt al armatei filipineze.
Președintele Duterte a instituit legea marțială în toată regiunea Mindanao, după ce gruparea radical-islamistă Maute a atacat orașul Marawi, fiind susținută de alti jihadiști.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
"GEORGESCU - UN EROU". Scandal internațional după Raportul SUA despre cenzura și ingerința UE în alegerile din România: Senatori americani și lideri europeni acuză ”dictatura UE”. Elon Musk: ”Tiranii iubesc cenzura”
Se reaprinde ”Pizzagate”. Jurnalistul care a investigat cel mai cutremurător caz de pedofilie al elitelor democrate, vorbește: ”Dosarele Epstein dovedesc că Pizzagate a fost real”. Operațiuni de trafic de copii din Ucraina - legate direct de Zelenski
Nicușor Dan, femeie în casa UE până la capăt: nu merge la Donald Trump până nu îi dă voie stăpâna Ursula. România refuză Administrația SUA pentru a doua oară!
Presa globalistă, desființată cu imagini după ce a susținut că JD Vance a fost huiduit la Jocurile Olimpice - VIDEO
Dădea Premiul Nobel pentru Pace și îi scria lui Epstein că preferă femeile mai mature: ”Nu pot continua doar cu femei tinere, după cum știi”. Poliția norvegiană îl anchetează pe fostului prim-ministru și președinte ale Consiliului Europei, Jagland
Dosarele Epstein. Un cunoscut producător de la Hollywood îi scria infractorului sexual: M-am gândit mult la întrebarea pe care i-ai adresat-o lui Bill Gates - ”Cum scăpăm de oamenii săraci?” - și cred că am un răspuns la asta
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Externe
Locații: Filipine
Subiecte: Creștinofobie ISIS Religia musulmană
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)