În Siria, la conducerea parlamentului unicameral al republicii arabe, îndelung afectate de război, a fost numit primul președinte de confesiune creștină. Dl. Hammouda Sabbagh este primul președinte de religie creștină, (siriac ortodox), al Consiliului Poporului, de la jumătatea secolului trecut până acum. Această știre mi-a pricinuit o reflecție asupra multiculturalismului nedorit de elitele occidentale din epoca Obama.

Există anumite punți între creștinii din Orient și musulmanii șiiți.

De pildă, în profețiile din islamul șiit (shia) se vorbește despre ultimul mare imam (Mahdi), care va fi însoțit de Iisus (Isa), în vremurile de pe urmă. Împreună îl vor învinge pe profetul mincinos, considerat antihristic. Domnul Iisus [Masih (`a)] ar veni de undeva din Damasc, va fi miruns și împreună cu ultimul imam îl vor confrunta și doborî pe antihrist. 

Astfel de credințe nu se întâlnesc în islamul sunnit. În societatea sunnită tradițională, asemenea concepții sunt considerate blasfemii și erezii și se pot sancționa cu execuția.

Islamul șiit este un pic mai dogmatic decât ramura mai mare și mai austeră a sunnismului (sunii). Diferendul dintre cele două mari ramuri pornește de la chestiunea succesoratului profetului Mahomed. Istoria ne vorbește despre unii lideri arabi care au considerat că succesorul Profetului și conducătorul califatului ar trebui să fie un om duhovnicesc, respectiv vărul și ginerele Profetului, care trăise mult timp în preajma acestuia. Aceștia sunt șiiții. Însă, succesorul a fost desemnat socrul său, Abu Bakr, pe filiera tradițiilor arabe străvechi. Câteva generații mai târziu, alte evenimente dramatice au agravat acest diferend. Treptat, istoria a făcut ca Iranul de astăzi, (perșii), să devină protectorul proactiv al șiiților iar casa lui al-Saud, (familia arabă saudită), să tuteleze sunnismul tradițional, inclusiv locurile sacre de la Mecca și Medina.

Există numeroase încercări de reconciliere istorică, evenimentele recente din Orientul Mijlociu au crescut neîncrederea între liderii musulmani. Există și acum intenții de reconciliere între Iran și regimul saudit, dar neîncrederea este ridicată. Ambele ramuri ale islamului se acuză reciproc de genocid față de populația civilă din Siria și din Irak.

Pe parcursul îndelungatului conflict din aceste state, milițiile populare șiite, ascultătoare față de Hezbollah-ul palestinian și de Iran, au acordat protecție comunităților creștine. Nu întâmplător, liderii ruși și iranieni și-au consolidat antanta și colaborarea în regiune. [Din nefericire, retorica publică iraniană față de Israel nu s-a schimbat prea mult; dar, cred că orientarea a devenit mai realistă]. 

Majoritatea organizațiilor jihadiste apărute în Orient, pe fondul "primăverii arabe”, sunt de factură sunnită. De pildă, ISIS-ul propovăduiește un islam profund sunnit. La fel și restul organizațiilor jihadiste, considerate "rebele”, din Siria și Irak. 

În altă ordine de idei, mă tem că decidenții de la Bruxelles nu sunt interesați de statistici și măsuri în funcție de tipul confesiunii musulmane a imigranților și refugiaților care năpădesc Europa. [într-un caz deosebit, s-a relatat că, în Olanda, mai mulți musulmani iranieni s-au convertit la creștinism … cu speranța de a obține șederea legală]. 

Recunosc că sunt destul de novice întru cunoașterea islamului. Însă, aș îndrăzni să cred că este util ca teologii și decidenții noștri creștini să se aplece mai mult asupra cunoașterii islamului și, astfel, să încercăm să găsim ceea ce ne-ar putea uni interesele și ne-ar folosi împotriva amenințării ateiste și a sincretismului globalist nivelator, inspirat de unele elite occidentale.

O idee adiacentă, (ușor politizată), găsiți și [aici]. 

Această înregistrare audio este elocventă pentru lupta de supraviețuire a multiculturalismului autentic sirian: