„Acest George Washington din Kosovo” (vicepreședintele american Joe Biden despre Hashim Thaci, în 2010)

În urmă cu două decenii, la „ușa” României s-a consumat unul dintre cele mai abjecte și rușinoase episoade ale istoriei recente: agresiunea armată a Statelor Unite ale Americii asupra unei țări suverane, Serbia (pe atunci, parte a ceea ce mai rămăsese din Iugoslavia, împreună cu Muntenegru). Această agresiune s-a soldat cu acte pe care le putem califica fără teamă că greșim drept crime de război, cu peste 1500 de morți civili, crime contra umanității constând în distrugeri materiale enorme și cu ruperea din teritoriul Serbiei a unei părți de care istoria națiunii vecine este profund și pe vecie legată.

Recenta punere sub acuzare, la Tribunalul Penal Internațional de la Haga pentru crime de război, a fostului lider al Armatei de Eliberare din Kosovo, Hashim Thaci, chiar dacă vine foarte târziu, confirmă ceea ce se știa bine încă din acei ani: anume că America, „farul democrației” și - cum a botezat-o recent Traian Radu Ungureanu - „cel mai generos proiect al umanității” s-a aliat conjunctural cu un grup terorist, mafiot și corupt pentru a calma orgoliul rănit al unui președinte sperjur și curvar și pentru a bifa încă un punct de pe agenda satanică a grupării neoconservatoare. Pentru detalii despre aceasta din urmă citiți vă rog articolul meu precedent, „Marea escrocherie neoconservatoare”.
 
Profit de ocazie să scot de la naftalina digitală o serie de documente ale acelor ani pe care sunt sigur că nu le-ați mai văzut. Ele n-au fost bine primite, în general, cu ceva excepții, în media românească, deși în 2000 încă mai aveam ceea ce se putea numi presă onestă.

Într-adevăr, n-am văzut în acea perioadă minciuni de dimensiuni atât de sinistre ca în cazul agresiunilor americane similare de mai târziu, cum au fost cele contra Irakului sau Afganistanului, pe care conducerea României nu doar că le-a prezentat drept juste, dar a mai și trimis mercenari botezați „militari” să servească drept lustragii de lux unei armate de ocupație, într-un teritoriu străin. Dar micimea sufletească și politică a nevertebratelor aflate la conducerea țării în 1999 au făcut ca aspectul criminal și contrar în mod flagrant legislației internaționale al celor peste 70 de zile de bombardamente asupra Serbiei să fie trecut sub tăcere, deși victima agresiunii era o națiune prietenă, de care ne leagă și aceeași credință în Hristos. 

Între timp, visul lui Emil Constantinescu & co s-a împlinit și România a aderat la NATO. Printre altele, și ca răs-plată pentru slugărnicia și tăcerea umilă din acele zile ale lui 1999. 

Istoria, judecătorul suprem al acestui veac, să îi judece cu asprime și să dea verdictul cuvenit. Pentru unii, cum ar fi PNȚ-CD și Emil Constantinescu, ea s-a pronunțat deja: groapa de gunoi!

Mai întâi, în traducere, un articol de actualitate despre modul în care inculparea lui Thaci se răsfrânge asupra liderilor Americii acelor ani - și asupra imaginii Americii, aliatul nostru strategic, în general. 

Voi reveni cu cele promise mai sus.

(Va urma)

Punerea sub acuzare a liderului din Kosovo dovedește atrocitățile lui Bill Clinton în războiul din Serbia 

de Jim Bovard | 25 iunie 2020, pentru Institutul Libertarian”




„Luptătorul pentru libertate” favorit al președintelui Bill Clinton tocmai a fost pus sub acuzare pentru crime în masă, tortură, răpire și alte infracțiuni împotriva umanității. În 1999, administrația Clinton a lansat o campanie de bombardament de 78 de zile în urma cărei până la 1500 de civili au fost uciși în Serbia și Kosovo, în ceea ce mass-media americană a înfățișat cu mândrie ca pe o „cruciadă împotriva epurării etnice”. Acest război, la fel ca majoritatea pretențiilor declarate ale politicii externe a Statelor Unite, a fost o farsă.

Președintele Kosovo, Hashim Thaci, a fost pus sub acuzare pentru zece infracțiuni legate de crime de război și crime împotriva umanității de către Tribunalul internațional de la Haga. Conform actului de acuzare, Thaci și alți nouă bărbați sunt puți sub urmărire pentru „crime de război, inclusiv asasinat, răpire, persecuție și tortură”. Thaci și ceilalți suspecți au fost acuzați că sunt „responsabili penal pentru aproape 100 de omoruri”, iar rechizitoriul implică „sute de victime, cu identități cunoscute, ale etnicilor albanezi: sârbi, romi și alte etnii din Kosovo, inclusiv adversari politici”.

Cariera plină de impostură a lui Hashim Thaci ilustrează modul în care antiterorismul e folosit în mod convenabil de factorii de decizie de la Washington. Înainte de a deveni președintele Kosovo, Thaci a fost șeful Armatei de Eliberare a Kosovo (KLA), luptând pentru a curăța provincia de sârbii care trăiau în Kosovo. În 1999, administrația Clinton a desemnat KLA drept o grupare de „luptători pentru libertate”, în ciuda trecutului lor oribil, și le-a acordat sprijin masiv. Asta deși în anul precedent, Departamentul de Stat condamnase „acțiunea teroristă a așa-numitei Armate de Eliberare a Kosovo”, puternic implicată în traficul de droguri și cu legături apropiate cu Osama bin Laden.

Dar înarmarea KLA și bombardarea Serbiei l-au ajutat pe Clinton să se înfățișeze ca un cruciat împotriva nedreptății și să mute atenția publicului american de la procesul de destituire a sa [1]. Clinton a fost ajutat de mulți neobrăzați din Congres [2], nerăbdători să îi transforme crimele în acte de sfințenie. Conform Senatorului Democrat Joe Lieberman, Statele Unite și KLA „respectă aceleași valori și principii; a fi de partea KLA înseamnă a lupta pentru drepturile omului și pentru valorile americane.” Și, din moment ce oficialii administrației Clinton l-au comparat pe liderul sârb Slobodan Milošević cu Hitler, orice om decent s-a simțit obligat să aplaude campania de bombardamente.

Atât sârbii, cât și etnicii albanezi au comis atrocități în Kosovo. Dar pentru a-și „sfinți” campania de bombardamente, administrația Clinton a fluturat bagheta magică și a făcut să dispară atrocitățile lui Thaci și ale acoliților săi. Profesorul britanic Philip Hammond scria că cele 78 de zile de bombardamente „nu au fost o operațiune pur militară: NATO a distrus și ceea ce a numit ținte cu dublă utilizare, precum fabrici, poduri civile și chiar clădirea principală de televiziune din centrul Belgradului, în încercarea de a teroriza țara și a o împinge la capitulare.”

NATO a aruncat în mod repetat bombe tip cluster în zone civile, precum piețe sau spitale. Bombele cluster sunt dispozitive antipersonal concepute pentru a lovi formațiunile de trupe inamice. Peste 1.300 de asemenea bombe cluster au fost aruncate în Serbia și Kosovo, fiecare din ele conținând 208 fragmente explozibile, înzestrate individual cu câte o mini-parașută. Experții în arme au estimat că peste 10.000 asemenea bombe, neexplodate, rămăseseră împrăștiate în teritoriu la momentul când bombardamentele au încetat și au provocat victime mult după aceea.

În ultimele zile ale campaniei, Washington Post relata că „unii asistenți prezidențiali și prieteni descriu Kosovo în tonuri churcill-iene, ca pe o 'oră astrală' a lui Clinton” și că, potrivit unui prieten al familiei prezidențiale, „ceea ce Clinton consideră drept motive lipsite de ambiguitate morală pentru intervenția NATO au reprezentat o șansă de a ostoi resentimentele din conștiința lui Clinton... [acesta] se lamenta uneori că dacă generația anterioară a putut servi într-un război cu un scop pur și simplu nobil, el se simte 'aproape înșelat' că, la rândul său, nu a avut șansa de a fi parte a unei cauze mărețe.” După standardul lui Clinton, sacrificarea sârbilor era „cât de aproape poate fi, într-o poziție guvernamentală” de un „scop măreț”!

La scurt timp după sfârșitul campaniei de bombardamente din 1999, președintele a enunțat ceea ce asistenții săi numesc doctrina Clinton: „Ar trebui să stopăm genocidul și epurarea etnică, fie în interiorul fie în afara granițelor unei țări, dacă comunitatea internațională are puterea de a o opri.” În realitate, doctrina Clinton era aceea că președinții au dreptul să înceapă campanii militare pe teritoriu străin în baza oricărei minciuni grosiere pe care o vor regurgita mass-media americane. În realitate, lecția agresiunii contra Serbiei este aceea că politicienii americani trebuie doar să recite public cuvântul „genocid” pentru a obține un permis pentru crimă (a license to kill).

După încheierea bombardamentelor, Clinton a asigurat poporul sârb că Statele Unite și NATO sunt de acord să fie garanții unei păci doar „sub înțelegerea că vor proteja atât sârbii, cât și etnicii albanezi și că vor pleca atunci când pacea va fi instaurată.” În lunile și anii care au urmat, forțele americane și NATO erau acolo pe când KLA a reluat acțiunea de curățare etnică, de sacrificare a civililor sârbi, de distrugere a bisericilor ortodoxe și de oprimare a oricărui non-musulman. Aproape un sfert de milion de sârbi, țigani, evrei și alte minorități au fugit din Kosovo, după ce domnul Clinton promisese să îi protejeze. Până în 2003, aproape 70 la sută dintre sârbii din Kosovo în 1999 fugiseră, iar Kosovo era în proporție de 95% teritoriu albanez.

Dar Thaci le-a rămas util factorilor de decizie din SUA. Chiar dacă a fost larg „condamnat” pentru opresiune și corupție, după ce a luat puterea în Kosovo, vicepreședintele Joe Biden l-a salutat pe Thaci în 2010 drept „acest George Washington din Kosovo”. Câteva luni mai târziu, un raport al Consiliului Europei îi acuza pe Thaci și operativii KLA de trafic cu organe umane. Conform The Guardian, raportul arăta că oamenii lui Thaci „i-ar fi dus pe captivi peste graniță, în Albania, după război, unde un număr de sârbi ar fi fost uciși pentru organe, vândute apoi pe piața neagră”. Raportul afirma că atunci când „chirurgii de transplant” erau „pregătiți, captivii [sârbi] erau scoși individual afară, executați sumar de un militant înarmat, iar cadavrele lor erau transportate rapid la clinică.”

În ciuda acuzației de trafic de persoane, Thaci a participat ca VIP la conferința anuală a inițiativei globale a Fundației Clinton în 2011, 2012 și 2013, unde s-a pozat împreună cu Bill Clinton. Poate asta a fost un beneficiu prevăzut în contractul de lobby de 50.000 de dolari pe lună pe care regimul Thaci l-a semnat cu firma lui John Podesta, viitorul co-manager de campanie al lui Hillary Clinton, după cum relatează Daily Caller.

Clinton rămâne un erou în Kosovo unde i-a fost ridicată o statuie în capitala Pristina. The Guardian a menționat că statuia îl prezintă pe Clinton „cu mâna stângă ridicată, într-un gest tipic pentru un lider salutând masele. În mâna dreaptă el ține documente gravate cu data la care NATO a început bombardamentele contra Serbiei, 24 martie 1999.” Ar fi fost o reprezentare mai exactă să-l înfățișeze pe Clinton suit cu picioarele pe o grămadă de cadavre ale femeilor, copiilor și altora uciși cu acea ocazie.


În 2019, Bill Clinton și fanaticul său fost secretar de stat, Madeleine Albright, au vizitat Pristina, unde au fost „primiți ca starurile rock”, după cum vedem în fotografiile celor doi împreună cu Thaci. Clinton a spus atunci: „Îmi place această țară și va fi întotdeauna una dintre cele mai onorante momente ale vieții mele să fi fost alături de tine împotrivit epurării etnice (de către forțele sârbe) și pentru libertate.” Thaci le-a acordat medalii atât lui Clinton cât și lui Albright „pentru libertatea pe care ne-a adus-o și pentru pacea din întreaga regiune”. Albright s-a reinventat pe sine ca pe un vizionar „avertizor împotriva fascismului” în epoca Trump. De fapt, singurul titlu onorific pe care Albright îl merită este „măcelarul din Belgrad”.

Războiul lui Clinton în Serbia a fost o cutie a Pandorei de pe urma căreia lumea încă mai suferă. Deoarece politicienii și majoritatea mass-media au înfățișat agresiunea ca pe un triumf moral, a fost mai ușor pentru administrația Bush să justifice atacarea Irakului, pentru administrația Obama, cea a Libiei și pentru administrația Trump să bombardeze în mod repetat Siria. Toate aceste intervenții au semănat haosul care continuă să fie un blestem pentru presupușii „beneficiari”.

Campania de bombardamente ordonate de Bill Clinton în Serbia în anul 1999 a fost o fraudă la fel de mare ca momirea națiunii americane de către George W. Bush în a fi de acord cu atacarea Irakului. Faptul că Clinton și alți oficiali guvernamentali de top au continuat glorificarea lui Hashim Thaci, în ciuda acuzațiilor de omor în masă, tortură și trafic de organe este o altă dovadă a venalității unei mari părți a elitei politice americane. 

Vor fi din nou americanii la fel de creduli data viitoare când liderii de la Washington și aliații lor din mass-media vor fabrica pretexte pentru a aduce iadul pe pământul unei țări străine care nu le este pe plac?

-
Notele traducătorului:
[1]. Impeachment-ul este procedura de destituire pentru delicte grave a președintelui SUA, derulată de Congres și asupra căreia decide, în final, votul Senatului. În cazul lui Clinton era vorba despre acuzația de minciună sub jurământ în „afacerea Lewinski”. Recent s-a încercat un impeachment și asupra lui Donald Trump.
[2]. Congress-ul este denumirea parlamentului federal, bicameral, al Statelor Unite.