Criza refugiaților: Ungaria mobilizează o parte din rezerviști
Ministrul Apărării din Ungaria a emis un ordin de mobilizare parțială a rezerviștilor voluntari pentru a ajuta la gestionarea "crizei migrației în masă", informează agenția Agepres, citând presa de la Budapesta.
Sursa citată arată că decizia a fost luată la solicitarea șefului statului major ungar. "Rezerviștii vor fi folosiți în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfășurați la frontieră, dar ar putea avea și alte îndatoriri, scrie agenția de presă ungară", scrie Agerpres.
Ungaria încearcă să stopeze valul de refugiați care încearcă să ajungă în Vestul Europei. Recent, ungurii au închis granița către Austria, stârnind nemulțumirea miilor de migranți, ajungându-se la conflicte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)