Criza refugiaților. HARTA cu principalele rute de intrare în UE ale migranților. De unde provin și unde se duc
Confruntată cu un val de imigranţi fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa încearcă să facă față exodului. Despre care, spun oficialii ONU, va continua să crească.
În timp ce liderii UE nu reușesc să se ajungă la un acord în privința distribuirii migranților, numărul celor care fug din calea războaielor sau conflictelor crește de la o zi la alta. Iar comentatorii politici spun că mai marii Europei ar fi complet depăşiți de această criză a imigranţilor şi că nu ar exista, de fapt, niciun plan pentru o ieşire decentă.
Un site britanic publică o hartă a principalelor rute de intrare a migranților în UE. Harta prezintă principalele puncte de intrare în Europa, pe apă și pe uscat, precum și naționalitățile celor care iau cu asalt Europa.

Astfel, principalele rute sunt:
Ruta circulară, dinspre Albania spre Grecia
Ruta est-mediteraneeană (Siria, Afganistan, Irak)
Ruta Balcanilor de Vest (Kosovo, Afganistan, Siria)
Ruta granițelor estice (Siria, Vietnam, Rusia)
Ruta central-mediteraneeană (Gambia, Senegal, Somalia)
Ruta vest-mediteraneeană (Siria, Guineea, Coasta de Fildeș)
Ruta vest-africană (Ciad, Guineea, Guineea-Bissau)
Conform aceleiași hărți, în 2014, 626.065 de migranți au cerut azil.
Principalele țări de unde provin migranții au fost, în 2014:
Siria - 122.790
Afganistan - 41.305
Kosovo- 37.875
Principalele destinații sunt Germania, Suedia și Italia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU
A doua Fotografie a Zilei: Nicușor Dan în spatele lui Donald Trump la fotografia de grup de la Summitul NATO
Ursula îți va citi mesajele! Paradoxul democrației UE: Parlamentul European a instituit Chat Control în ultima zi înainte de vacanță deși majoritatea parlamentarilor au votat contra!
Nu e distopia lui Orwell. E UE! Supraveghere deghizată în ”siguranță”: TOATE mașinile vândute în Uniunea Europeană îi vor spiona pe șoferi non-stop
Unul dintre cei mai mari aliați ai lui Donald Trump a murit SUBIT la scurt timp după o întâlnire cu Zelenski. Lindsey Graham se întorsese din Ucraina
Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chișinău, un IDIOT ANALFABET FILORUS, adept al teoriei sovietice a ”moldovenismului”: ”Eu aș pune sub semnul întrebării că aveți aceeași limbă și aceeași religie ca și în România”. TUTA DE LA MAE E MUTĂ
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Externe
Locații: Europa
Subiecte: Criza refugiați
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)