Cuba, la un pas să elimine comunismul din Constituție, să instituie dreptul la proprietate privată și să permită căsătoriile homosexuale

Adunarea Națională a Puterii Populare (Parlamentul) din Cuba a început sâmbătă dezbaterea textului unei noi Constituții a țării, care elimină termenul „comunism„ și include dreptul la proprietate privata.
Varianta constituțională propusă dezbaterii, de sâmbătă până luni, celor peste 600 de deputați cubanezi menționează doar „socialismul" ca politică de stat, a dezvăluit presa oficială, față de textul în vigoare din 1976 care consemna, la articolul 5, înaintarea "spre societatea comunistă".
„Aceasta nu vrea să arate că renunțăm la ideile noastre, ci că, în viziunea noastră, ne gândim la o țară socialistă, suverană, independentă, prosperă și durabilă", a argumentat săptămâna aceasta președintele Adunării Naționale, Esteban Lazo, în timpul sesiunilor preliminare în care parlamentarii au analizat propunerea de reformă constituțională.
Pentru a apăra suprimarea termenului „comunism", Lazo a susținut de asemenea, potrivit publicației de stat Granma, că situația actuală din Cuba și contextul internațional diferă mult în comparație cu anul 1976.
Pe de altă parte, articolul 21 al noului text supus dezbaterii recunoaște "alte forme de proprietate precum cooperativa, proprietatea mixtă și proprietatea privată" și admite investițiile străine ca "o necesitate și un element important al dezvoltării".
Articolele dedicate economiei în noul text sunt mult diferite față de actuala Constituție cubaneză, care recunoaște doar proprietatea de stat și cooperativa agricolă, în conformitate cu modelul de stat comunist impus de fostul lider Fidel Castro, după Revoluția din 1959.
În plan politic, textul proiectului confirmă că nu vor exista schimbări în „caracterul socialist al sistemului politic și social„ și menține ca „forță conducătoare supremă„ Partidul Comunist Cubanez (unicul legal), însă instituie postul de președinte al Republicii, limitează mandatul acestuia la zece ani și propune crearea unei funcții de prim-ministru.
O altă schimbare preconizată de reforma constituțională de la Havana propune definirea căsătoriei ca „uniune între două persoane", ceea ce ar deschide poarta spre mariajele homosexuale, una dintre principalele revendicări ale comunității LGBTI din țară, notează EFE.
Constituția în vigoare în Cuba definește căsătoria ca "uniunea voluntară dintre un bărbat și o femeie", ceea ce împiedica aprobarea unei modificări a Codului Familiei care să legalizeze uniunile între persoane de același sex.
Se preconizează ca luni să fie aprobat în plen proiectul noii Constituții, după care acesta va fi supus consultării populare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Fidel Castro
Locații: Cuba
Subiecte: Comunism Legalizarea căsătoriilor homosexuale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)