Curtea Supremă din Arizona a decis că artiștii creștini NU pot fi obligați să facă invitații pentru nunțile cuplurilor de același sex

Artiștii creștini nu pot fi forțați de guvernul orașului Phoenix să facă invitații pentru căsătoriile între persoane de același sex, a decis luni Curtea Supremă din Arizona, scrie lifesitenews.com.
Decizia magistraților a venit după ce Joanna Duka și Breanna Koski, proprietarele studioului Brush & Nib, un studio fondat pe valori creștine, au fost acuzate de încălcarea unei ordonanțe locale anti-discriminare. Decizia magistraților a răsturnat astfel sentința instanței inferioare care dădea dreptate orașului.
Duka, caligraf și Koski, pictor, au fost amenințate cu șase luni de închisoare și amendă de 2.500 de dolari pentru fiecare zi în care încalcau ordonanța. Acum își sărbătoresc victoria judiciară, considerând-o „un câștig imens pentru libertatea religioasă și libertatea de exprimare”.
„Un individ este liber în discursul său și, prin urmare, nu poate fi obligat să rostească un mesaj pe care nu vrea să-l spună”, a fost motivarea instanței.
„Joanna și Breanna lucrează cu toți oamenii; dar nu pot promova toate mesajele”, a declarat reprezentantul Alliance Defending Freedom. „Ca toți oamenii creativi, ar trebui să fie liberi să facă artă în concordanță cu convingerile lor, fără amenințarea pedepselor guvernului”.
Jenny Pizer, activist al unei organizații LGBTQ, Lambda Lega, care a depus o plângere în sprijinul poziției orașului, a criticat hotărârea magistraților, anunțând că se va căuta o cale de atac.
Anul trecut, Curtea Supremă a SUA a pronunțat o decizie similară în cazul cofetarului Jack Philips, care a refuzat să facă un tort de nuntă unui cuplu același sex. Decizia favorabilă cofetarului a fost luată după ce judecătorii au arătat că libertatea religioasă îi permite acestuia să refuze un client din motive de conștiință.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)