DOCUMENT Eurogrup: Ieșirea temporară a Greciei din zona euro este clar o opţiune
Miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrup) au transmis duminică liderilor statelor lor un document care evocă în mod clar opțiunea unei ieșiri temporare a Greciei din zona euro, potrivit AFP.
''În cazul eșuării găsirii unui acord, Grecia s-ar putea vedea în situația de a i se propune negocierea rapidă a unei ieșiri temporare din zona euro, cu posibilitatea restructurării datoriei sale'', se menționează în documentul citat.
Grecia a solicitat recent un nou ajutor financiar de la zona euro — estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani — și a propus finalizarea unui program de reforme ambițios.
Pentru a putea începe negocierile cu Atena, miniștrii de finanțe din zona euro au cerut ca Grecia să modifice taxa pe valoarea adăugată și sistemul de pensii, să extindă baza de impozitare pentru a crește veniturile la buget și să crească independența Oficiului național de statistică (Elstat), potrivit Agerpres.
Discuțiile continuă în prezent la Bruxelles la nivelul șefilor de stat și de guvern din zona euro.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Lovitura de Stat din România face pui în UE
JD VANCE A CONDIȚIONAT PREZENȚA TRUPELOR SUA DIN ROMÂNIA DE ”ÎMPĂRTĂȘIREA UNOR VALORI COMUNE”: Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere sau anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, ca în România
Corespondență din Germania: Furtună în "Bundestag". Prăbușirea "zidului antifoc"
Gheorghe Piperea: Producătorii vaccinurilor, propagandiștii, influencerii și mass-media mituită trebuie să plătească pentru greșelile și crimele lor
Video revoltător arată cum soldați israelieni torturează și violează un deținut palestinian. Fostă șefă a IDF care a denunțat abuzul a fost arestată
Masacru pentru Trump: A pierdut toate alegerile locale de ieri – Pentru prima oară, un musulman comunist ajunge primarul New York-ului. Soros Jr. îl felicită pe Zohran Mamdani, Trump acuză shutdown-ul
Recomandările noastre
Vederi de la Bruxelles (I). Vladimir Bukovski: Profețiile unui disident sovietic
Ilie Bădescu: FENOMENUL TRUMP la un an de la Revoluția Normalității. De la cancel culture la revoluția ascetică. Funcția catehonică a Americii lui Trump
Bănescu, Florian, Tismăneanu și G4media au atacat Catedrala, Grupul Tronos, BOR și pe Radu Gyr după dictarea Ambasadei Rusiei de la București și a MAE de la Moscova. Scuzele mizerabililor tot n-au venit
Maestrul Nicolae Voiculeț, rugăciune pentru Vasile Bănescu după ce acesta a atacat copiii din grupul Tronos Junior, Catedrala Națională, Biserica Ortodoxă Română și Istoria Neamului
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras Angela Merkel
Subiecte: Criza Grecia Grexit
Organizații: Banca Mondiala Eurogrup FMI Guvernul Greciei Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)