Daily Mirror: România, pe harta țărilor în care jihadiștii ISIS au luptători sub acoperire

Daily Mirror publică în ediția online o hartă cu țările din Europa în care gruparea teroristă ISIS are "luptători sub acoperire".
Harta a fost publicată online chiar de către ISIS la câteva ore după atacul de marți noapte de pe aeroportul Ataturk din Turcia. În plus, miercuri se fac exact doi ani de când gruparea jihadistaă Statul Islamic a anunțat crearea unui "califat” cu propriile legi si administrație, scrie stirileprotv.ro.
Jihadiștii se laudă cu zonele de control de pe glob împărțindu-le în 3 categorii: control major ( Irak și Siria), mediu (Afganistan, Yemen, Somalia, Nigeria, Egipt, Libia, Cecenia, Daghestan, Filipine) și zone cu combatanți sub acoperire - în care intră state din Europa.
În funcție de aceste celule jihadiste sub acoperire, Daily Mirror marchează cu roșu țările cu cel mai ridicat risc de atentate: Germania, Franța, Spania, Marea Britanie, Rusia, Maroc, Algeria.
Riscul este ceva mai scăzut în Italia, Suedia, Serbia și Grecia și la un nivel moderat în Portugalia, Irlanda, Norvegia, Austria, Ungaria, Slovacia, Ucraina, dar și Bulgaria și România. Cea mai slabă prezență ISIS s-ar manifesta în Polonia, Cehia și țările baltice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)