Danemarca vrea să interzică vălul islamic: „E incompatibil cu valorile noastre”

Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în locurile publice, pe motiv că „este incompatibilă cu valorile societății”, potrivit ministrului danez de Justiție, Soren pape Poulsen.
„Este incompatibilă cu valorile societății daneze sau cu respectul față de comunitate ascunderea feței în întâlnirile din spațiile publice”, a explicat ministrul danez al justiției, Soren Pape Poulsen.
„Nu este vorba de interzicerea unui port religios, ci de interdicția de a purta o mască”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal, Jacob Ellemann Jensen, după ce formațiunea sa, cea mai mare din cadrul coaliției guvernamentale, a decis să susțină interzicerea vălului.
Practic, acest lucru înseamnă că vor fi interzise niqabul și burqa, a menționat politicianul danez.
Persoanele aflate la prima contravenție vor risca o amendă de 1.000 de coroane daneze (165 de dolari). Aceasta va crește însă în caz de recidivă, ajungându-se la 10.000 de coroane începând de la a patra contravenție.
Mai multe agenții și instituții vor fi solicitate să formuleze eventuale propuneri suplimentare înainte ca legea să fie prezentată în parlament.
Un raport din 2010 estima că până la 200 de femei, într-o țară cu 5,7 milioane de locuitori, purtau văl islamic integral.
Problema vălului divizează opinia publică din Europa. Franța, Belgia, Olanda, Bulgaria și landul german Bavaria au impus restricții în ce privește purtarea vălului integral în spații publice, iar anul trecut în iunie guvernul norvegian a propus interzicerea vălului care acoperă fața în grădinițe, școli și universități.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)