David Cameron: Referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE ar putea fi convocat în câteva luni

Premierul David Cameron a declarat marți că referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE ar putea fi convocat în câteva luni.
Cameron nu a exclus posibilitatea organizării referendumului privind ieșirea țării sale din blocul comunitar, dacă celelalte state ale UE vor sprijini propunerile înaintate marți de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, informează Agerpres.
"Probabil vom avea doar câteva luni până la organizarea referendumului, dacă vom încheia acest acord, dacă el va fi acceptat, atunci vom decide data referendumului", a spus șeful executivului de la Londra.
Pentru a avansa în negocierile cerute de Marea Britanie privind reformarea Uniunii Europene, în perspectiva referendumului la care britanici vor decide dacă mai vor să rămână în blocul comunitar, Donald Tusk a propus instituirea pentru orice stat membru a dreptului de a suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranții comunitari nou-veniți, dar numai în cazul unui aflux migrator semnificativ, precum și să se 'respecte drepturile și competențele' țarilor care nu fac parte din zona euro.
David Cameron și-a formulat în luna noiembrie principalele patru solicitări de a căror realizare a condiționat atunci decizia sa de a cere britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron Donald Tusk
Locații: Marea Britanie
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)