ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prim-ministrul britanic David Cameron a subliniat, joi la inaugurarea primei dintre opt seri consacrate la diferite canale de televiziune referendumului din 23 iunie, cât de importantă este menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană: "Nu vă jucați cu viitorul copiilor noștri".

Liderul guvernului conservator a exclus să participe el însuși la o dezbatere propriu-zisă în fața unuia dintre campionii Brexit-ului, recrutați mai ales din propriul partid, notează AFP.

Joi la Sky News, el a fost întrebat o jumătate de oră și fără menajamente de șeful serviciului politic al canalului, Faisal Islam, care a insistat asupra temei imigrației.

El a răspuns apoi întrebărilor publicului, în cadrul acestor dezbateri și întrebări-răspunsuri.

David Cameron și-a prezentat argumentele, în principal economice, în favoarea unui status quo.

"Ieșirea din UE ar fi un act de automutilare economică", a insistat el, amintind că piața unică este "cea mai mare piață din lume, mai mare decât economia chineză, mai mare decât economia Statelor Unite".

Cu siguranță, a mărturisit el, "această organizație" face uneori "această uniune imperfectă" și este sursa "multor frustrări".

"Dar suntem dezertori? UE nu va înceta să existe", a adăugat el, declarându-se "sincer îngrijorat" că un divorț de Bruxelles "va zdruncina economia" britanică.

"Nu vă jucați cu viitorul copiilor noștri", a conchis Cameron, în timp ce sondajele (51% pentru "a rămâne" și 49% pentru "a ieși" din UE potrivit mediei ultimelor sondaje) arată că în special cei mai în vârstă intenționează să voteze pentru Brexit.

Vineri va veni rândul ministrului justiției Michael Gove să-și expună argumentele de asemenea la Sky News. El a fost un mare prieten al lui Cameron, înainte de a decide să facă o campanie pentru ieșirea din UE.

David Cameron se va întoarce marți la canalul ITV, în compania lui Nigel Farage, liderul partidului antieuropean UKIP, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri separate cu publicul.

Ultimele două dezbateri vor avea loc la 21 și 22 iunie, una pe stadionul Wembley în fața a 6.000 de persoane, cealaltă la Channel 4.