Davutoglu: Dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat până în iunie, Turcia nu va mai onora acordul cu UE privind migrația

Turcia nu va mai onora acordul privind migrația cu UE, dacă blocul comunitar nu va reuși să adopte liberalizarea regimului vizelor pentru turci până în luna iunie, a anunțat luni premierul Ahmet Davutoglu, citat de AFP, conform Agerpres.
În baza acordului încheiat luna trecută, UE ar urma să preia mii de refugiați sirieni direct din Turcia și va returna Ankarei migranții ajunși în Grecia după 20 martie. În schimb, Turcia ar urma să primească 3 miliarde de euro, să beneficieze de liberalizarea vizelor și de accelerarea negocierilor pentru aderarea la UE.
"Aceste angajamente sunt reciproce. Dacă UE nu întreprinde pașii necesari, ar fi de negândit ca Turcia să o facă", a spus Davutoglu în cadrul unei conferințe de presă susținute înainte de a pleca la Strasbourg.
El a afirmat însă că Turcia a depus eforturi pentru a-și îndeplini angajamentele față de UE și nu are motive să se aștepte ca acordul să nu fie respectat.
"Nu cred că există o posibilitate prea mare ca UE să facă pași înapoi în realizarea acestui proces după ce am ajuns atât de departe", a spus el.
17 dintre cele 75 de condiții puse de UE pentru liberalizarea vizelor până în iunie trebuie încă îndeplinite, a spus Davutoglu, estimând că acest lucru se va petrece până în mai.
"Cred că liberalizarea vizelor se va aplica din iunie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, evident nimeni nu se poate aștepta ca Turcia să-și respecte partea de înțelegere", a adăugat el.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Turcia
Subiecte: Ajutoare refugiați
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)