Decese în masă în provincia italiană Como: 21 de morți într-un cămin de bătrâni, devenit focar de Covid. Toți „fuseseră VACCINAȚI”. Alte zeci de persoane au fost infectate

O anchetă declanșată de Autoritatea Sanitară Locală a fost deschisă, după ce bilanțul tragic dintr-o cămin de bătrâni din Rebbio, de lângă Como (Lombardia) a ajuns la 21 de morți. Aceștia fuseseră vaccinați. Alte zeci de persoane au fost testate pozitiv cu Covid: 85 din 93. Pe lângă vârstnicii infectați se află 54 lucrători din domeniul sănătății. Cei care administrează căminul de bătrâni nu înțeleg cum de acesta a devenit un focar Covid-19, în condițiile în care respectau toatre regulile, iar prima doză de vaccin a fost deja administrată.
Dintre cele peste 46 de persoane cazate aici care primiseră vaccinul, 30 au fost testate pozitiv. De asemenea, șapte angajați au fost confirmați cu noul coronavirus, după cum susține site-ul Secondopianonews.it.
Căminul de bătrâni se află în via Varesina și face parte din Fundația Ca ’d’Industria, împreună cu alte trei structuri similare.
Președintele Fundației Ca 'd'Industria a declarat că prima doză de vaccin a fost administrată la 90% din lucrătorii din domeniul sănătății și aproximativ tuturor persoanelor în vârstă. "Până la 6 februarie, dacă nu există întârziere, vom administra a doua doză”, a precizat responsabilul italian.
Asta înseamnă că prima doză de vaccin, cel mai probabil cea de Pfizer, a fost administrată conform protocolului în ultimele două sau trei săptămâni, dacă se calculează cele douăzeci și una de zile după prima injecție.
Ceea ce s-a întâmplat în căminul de bătrâni Rebbio rămâne însă inexplicabil pentru președintele Fundației: ”Am evitat îmbrățișarile, nimeni în afară de angajați nu a putut intra în structură și am urmat aceleași protocoale ale celorlalte structuri ale noastre, iar acolo nu s-a întâmplat nimic ”, explică Gianfranco Beccalli.
Dacă decesele acestor bătrâni sunt direct legate de vaccin, asta rămâne să stabilească o anchetă judiciară, aflată în curs. După cum a declarat Beccalli, decesele și infectările rămân inexplicabile.
Alți 40 de vîrstnici au fost infectați înt-un un azil pentru bătrâni din Grottaferrata, dintre care 4 au decedat. Este foarte probabil ca vaccinurile să fi fost administrate și aici, susține site-ul italian citat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Italia
Subiecte: Covid-19 Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Pandemie coronavirus Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)