Decizie majoră a Berlinului: Armata germană SE RETRAGE din Turcia

Guvernul german a aprobat miercuri retragerea trupelor Bundeswehr (armata germană) de la baza aeriană de la Incirlik, din sud-estul Turciei, după un diferend diplomatic între cele două țări, au informat surse diplomatice, citate de agenția DPA, anunță Agerpres.
Trupe germane sunt staționate la Incirlik, bază situată în apropierea graniței cu Siria, ca parte a luptei împotriva grupării teroriste Statul Islamic, dar Turcia a interzis parlamentarilor germani să viziteze baza. Cel mai probabil relocarea trupelor va avea loc în cursul acestei luni, dar ministrul apărării german, Ursula von der Leyen, trebuie să gestioneze modul în care va fi suplinită absența acestora în contextul participării Germaniei la coaliția condusă de SUA împotriva SI.
Relocarea celor 260 de militari germani și a echipamentelor militare, inclusiv a avioanelor de recunoaștere de tip Tornado, la o bază aeriană din Iordania va dura circa două luni, notează DPA.
Luni, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu precizase, într-o conferință de presă susținut alături de omologul său german Sigmar Gabriel, că vizitele parlamentarilor germani "sunt posibile în prezent la baza NATO din Konya, nu la Incirlik".
Contactele parlamentarilor de la Berlin cu militarii germani aflați în misiune în Turcia au constituit o sursă de tensiune în relațiile bilaterale. Ankara nu și-a schimbat punctul de vedere: baza aeriană de la Incirlik - utilizată de NATO, inclusiv de aviația americană - aparține Turciei, care este singura în măsură să ia decizii legate de acest obiectiv militar.
Gabriel reafirmase luni poziția țării sale, potrivit căreia, conform Constituției Germaniei, forțele armate sunt controlate de parlament, prin urmare parlamentarii trebuie să poată vizita trupele staționate în străinătate. Ministrul de externe german insistase că refuzul Ankarei de a permite vizitele la Incirlik nu permite alte opțiuni: "Regret, deși vă cer înțelegere, deoarece din motive de politică internă va trebui să ne mutăm militarii".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)