Deputatul PNL Daniel Gheorghe, apel către liderii majorității parlamentare: Vă cer să conveniți asupra unei date pentru organizarea referendumului pentru familie. Ați semnat chiar și protocoale în acest sens!

Într-o scrisoare deschisă adresată liderilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, deputatul liberal Daniel Gheorghe le cere să organizeze referendumul pentru familie, deoarece au „o obligație neonorată față de poporul român”, iar Centenarul Marii Uniri trebuie sărbătorit „așa cum se cuvine”.
„Mă adresez public domniilor voastre pentru a vă reaminti că aveți o obligație neonorată față de poporul român. Nu este singura, de altfel, dar este cea mai importantă, având în vedere că tema a fost cerută în mod explicit și în număr covârșitor: convocarea Referendumului pentru Familie”, se spune în scrisoarea deputatului Daniel Gheorghe, potrivit news.ro.
Amintind că a trecut un an de când cei doi președinți ai Camerelor au promis acest referendum, deputatul cere stabilirea unei date pentru organizarea referendumului. Iar cel mai bun moment ar fi a doua jumătate a lunii martie 2018, pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri „așa cum se cuvine”, spune politicianul liberal.
„A trecut un an de când le-ați promis românilor, în calitatea pe care o aveți de oameni politici, că acest referendum va fi derulat în bune condiții. Ați semnat chiar și protocoale în acest sens”, amintește Daniel Gheorghe.
„Domnilor lideri ai majorității parlamentare, vă cer să conveniți asupra unei date de principiu și să o comunicați, în mod onest și transparent, celor în slujba cărora vă aflați. Oamenii sunt nerăbdători să-și exercite drepturile garantate de Constituția României. Propunerea mea este ca referendumul să aibă loc în a doua jumătate a lunii martie 2018, într-o perioadă care să permită o participare în număr cât mai mare. Suntem o națiune creștină și punctum. Îmi doresc foarte mult să sărbătorim Centenarul Marii Uniri așa cum se cuvine, prin consolidarea valorilor identitare care stau la baza neamului românesc!”, conchide Gheorghe.
Președintele PNL, Ludovic Orban, declara, referitor la referendumul pe tema familiei, că el este un susținător al familiei tradiționale, deoarece, fiind un om credincios, ”asta este lăsat de la Dumnezeu, asta e forma în care practic noi, oamenii, suntem chemați să ne așezăm în viață”.
Reamintim că în perioada premergătoare alegerilor din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat protocoale de colaborare cu Partidul Social Democrat, cu Partidul Național Liberal și cu Alianța Liberalilor și Democraților din România, în vederea susținerii inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: București
Subiecte: Familia naturală Referendum pentru familie
Organizații: ALDE Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Parlamentul Romaniei Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)