Dezvăluiri cutremurătoare ale fostului șef al Poliției britanice: Autoritățile refuză să prindă peste 30 de mii de pedofili

O impresionantă cifră de 30 de mii de pedofili din Marea Britanie au rămas nepedepsiți, asta deși Poliția deține tehnologia necesară pentru identificarea și arestarea acestora, a spus fostul șef al poliției britanice, specializată pe cazuri în mediul online pentru abuzuri împotriva minorilor, pentru The Telegraph.
Peter Davies susține că aceste abuzuri ar fi putut fi prevenite dacă se acționa la timp, iar pedofilii ar fi fost trimiși în fața justiției. El s-a declarat dezgustat și dezamăgit de faptul că autoritățile refuză să rezolve această problemă.
„Mă simt ca o voce singuratică în pustietate. Există zeci de mii de oameni care ar trebui să fie închiși, dar nu știm ce să facem cu ei”, a precizat fostul șef al Poliției.
Cercetarea efectuată de CEOP când Davies a condus unitatea națională sugera că 50 de mii de pedofili din Marea Britanie au descărcat imagini și clipuri ilegale cu copii abuzați.
Unitatea consideră că mai mult de jumătate dintre aceștia se angajează și în abuz fizic.
Davies a mai precizat că poliția posedă tehnologia pentru a identifica aproximativ 30.000 dintre cei aproximativ 50.000 de infractori, dar în cadrul politicii actuale, crimele sunt în mare parte ignorate din cauza lipsei de resurse.
Davies, care s-a retras din funcție luna trecută, a declarat: „Sunt un ofițer de poliție de modă veche, în opinia mea, ar trebui să mergem după acești infractori și să îi judecăm”.
„Pentru a trata în mod corespunzător această populație infracțională trebuie să investim într-o metodă care ar fi radicală și diferită. Alternativa este să lăsăm aceste mii de oameni să continue să provoace un rău teribil și nu cred că este acceptabil."
30 de mii de așa-ziși „prădători sexuali" britanici figurează într-o bază de date. Mulți nu pot scăpa de apucături și caută apropierea copiilor. Totul începe cu relații stabilite pe internet și sfârșește printr-un abuz.
Agenții își fac ei înșiși conturi și identități false, pe rețelele de socializare, ca să îi captureze pe hărțuitori. Măsura era vitală dacă ne gândim că vârsta victimelor a scăzut treptat, până la 5 ani.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)