ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE: Pupilul lui Klaus Schwab, sinistrul dictator woke din Canada, Justin Trudeau, despre care se spune că este fiul lui Fidel Castro, a căzut! 

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat, luni după-amiază, că demisionează din funcție, după nouă ani în care a ocupat-o, a anunțat Sky News.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Ottawa, luni.

„În ciuda eforutilor, parlamentul e paralizat de luni de zile”, a spus Trudeau. „Intenționez să demisionez din funcția de prim-ministru, dar și din fruntea partidului”, a continuat el.

Știrea inițială: Cancelarul german Scholz a demisionat. Ursula e grav bolnavă. Se vorbește tot mai insistent de plecarea lui Macron. Și acum, se duce Trudeau. Toate, pe fondul revenirii lui Trump la Casa Albă.

Reuters citează ziarul canadian Globe and Mail, care scrie că demisia lui Justin Trudeau din fruntea Partidului Liberal, de guvernare, este iminentă.

Trudeau a preluat conducerea partidului în 2013, și a venit la guvernare în 2015. În cei nouă ani, el a „reușit” să transforme țara într-un laborator al globalismului ultraprogresist.

Demisia lui Trudeau va avea loc până miercuri, când este programată o ședință de urgență a liberalilor, ca urmare a crizei de popularitate în care se află acest partid.

O sursă directă a Reuters afirmă însă că demisia lui Trudeau ar urma să se producă chiar azi, 6 ianuarie 2025.

Nu este clar încă dacă el va demisiona și din fruntea guvernului, numind un interimar, sau va rămâne până la alegerile generale programate la sfârșitul lui octombrie.

Este probabil însă că, dată fiind criza politică, alegerile vor fi devansate.

Cele mai recente sondaje indică faptul că Partidul Liberal al lui Trudeau ar obține doar 6 locuri în parlament, dacă alegerile ar avea loc astăzi, pierzând 154 de locuri!

În același timp, Partidul Conservator, de opoziție, ar obține peste 240 de locuri, cu 122 mai mult decât în prezent.

Într-o întâlnire pe care a avut-o cu Trump, la începutul lui decembrie, la Mar-a-Lago, Trudeau l-a rugat pe președintele ales al SUA să nu își pună în aplicare amenințarea că va mări taxele vamale la importurile din Canada cu 25%.

O asemenea măsură „ar ucide Canada”, a spus Trudeau.

În replică, Trump a răspuns că dacă țara sa nu face față unor asemenea taxe, atunci ar trebui să se unească cu SUA și să devină cel de-al 51-lea stat american. În acest caz, el, Trudeau, ar urma să devină guvernator.

Nu e clar dacă Trump a glumit sau nu. Totuși, având în vedere o propunere similară, de anexare a Mexicului, cererea de a reinstaura controlul american asupra Canalului Panama și declarațiile repetate că Groenlanda trebuie neapărat să devină teritoriu SUA, se pare că mai degrabă a fost serios.