Dictatura Covidistă a căzut în Franța. A rămas doar dictatorul Macron gol, cu Certificatul Covid în mână
Sfârșitul „măsurilor de excepție” în Franța odată cu adoptarea proiectului Legii sanitare. Pașaportul Covid, lockdown-ul sau starea de asediu nu vor mai putea fi restabilite. Textul prevede doar posibilitatea unui test Covid negativ pentru călătorii veniți din străinătate sau de peste ocean, în cazul apariției unei variante extrem de periculoase, informează jurnalista Rodica Oltean.
Parlamentul a adoptat definitiv marți, prin votul final al Senatului, proiectul de lege a sănătății care ratifică încetarea măsurilor excepționale împotriva Covid, de la 1 august, dar prevede posibilitatea unui test obligatoriu la frontiere. Textul, rescris în mare parte de majoritatea de dreapta din Senat, a fost votat cu un zdrobitor rezultat de 209 voturi pentru și 30 împotrivă.
Posibilitatea de a introduce un test PCR la frontiere
Versiunea validată de comisia mixtă (CMP) prevede abrogarea expresă a regimurilor care permit introducerea de restricții asupra libertăților, cum ar fi internarea/lockdown, starea de asediu sau certificatul de sănătate. Cu toate acestea, reintroduce un articol cheie privind controalele medicale la frontiere, care fusese eliminat de deputați.
Măsura înăsprită, elaborată de raportorul Senatului Philippe Bas prevede că, în cazul apariției unei noi variante de Covid, deosebit de periculoasă, guvernul va putea impune prezentarea unui test negativ la îmbarcare. O măsură similară ar putea fi aplicată în cazul călătoriilor către sau dinspre colectivități de peste mări, „în cazul unui risc de saturație” a sistemului de sănătate al acestora. Singura modificare adusă în CMP este că guvernul va putea introduce acest bilanț de sănătate prin decret pentru două luni, în loc de o lună, cât era prevăzut inițial de Senat. Dincolo de aceasta, va fi necesar un vot al Parlamentului.
Personalul medical nevaccinat și suspendat în prezent se poate întoarce la lucru
Conform propunerii raportorului, obligația de vaccinare a personalului medical va fi suspendată de îndată ce Înalta Autoritate pentru Sănătate va considera că nu se mai justifică, iar personalul medical care nu a fost vaccinat va fi „reintrodus imediat”. Ministrul, care a raportat 2.605 suspendări în sectorul sanitar, a considerat măsura ca fiind „echilibrată”, mai transmite sursa citată împreună cu AFP.
În urmă cu un an și 10 zile , pe 17 iulie, președintele davosiano-francez Emmanuel
Macron pleda pentru vaccinarea obligatorie și anunța în cadrul unei conferințe de presă că toți
lucrătorii din domeniul sănătății din hexagon au termen până la 15
septembrie să se injecteze cu unul dintre serurile experimentale Covid,
potrivit Info Wars.
De asemenea, „pașaportul sanitar” devenea obligatoriu în localuri,
spații culturale sau de agrement, precum și pentru a călători cu trenul,
autocarul sau avionul.
Macron a
anunțat, totodată, că certificatele digitale Covid (pașapoartele de
vaccinare) vor fi folosite pentru a împiedica persoanele nevaccinate să
intre în restaurante, magazine și alte locuri publice și că ținta lui este o Franță 100% vaccinată.
În ianuarie anul acesta Macron a avut o ieșire isterică contra nevaccinaților, într-un limbaj de cartier. El a spus că a vrut să-i „enerveze” pe nevaccinați prin introducerea unei noi legislații care să le interzică
accesul în locurile publice, potrivit Daily Mail și Le Figaro.
Limbajul folosit de Macron e de-a dreptul suburban, atipic pentru un
președinte de stat, având în vedere că verbul folosit de el în loc de „a
enerva” este „emmerder”, derivat din substantivul „merde” (rahat).
Azi a rămas cu Certificatul de Vaccinare Covid în mână și cu MERDE în gură!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Semnele Nesupunerii: După Marea Britanie, protest uriaș în Brazilia pentru Libertate (VIDEO)
Mai multe studii ample arată legătura dintre vaccinul HPV și riscul dezvoltării unor boli autoimune, cerebrale și hematologice grave
AM FOST ACOLO. Reporterul ActiveNews a văzut implozia turnurilor gemene din New York chiar de la fața locului: s-au topit ca două lumânări. 23 de ani de la o altă mare minciună criminală - 11 septembrie 2001. ENIGMELE 911
Cine a câștigat dezbaterea? Donald Trump sau Kamala Harris? Presa de sistem o dă câștigătoare pe Kamala. Trump a intrat în groapa cu lei a postului progresist-legebetist ABC - Disney. Au fost 3 contra 1
O stewardesă din România, de doar 30 de ani, găsită moartă în apartament. Părinții sunt devastați
Elon Musk îi dă replica lui Taylor Swift: O să-ți fac un copil
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Emmanuel Macron
Locații: Davos, Elveția Franţa
Organizații: Președinția Franței Senatul Republicii Franceze
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)