ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scandalul dronei care s-a autodetonat în Portul Constanța vineri a coincis cu scuzele pe care Ucraina i le-a adresat  Greciei după ce o drona ucraineană a ajuns în apele elene în luna mai fără a se autodetona, notează Ioana Radu în Cotidianul HD condus de Cornel Nistorescu

Ce a făcut Ministerul de externe al Greciei după ce a găsit drona ucraineană în apele sale teritoriale? La noi, știm – președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanța, legat de explozia dronei ucrainene din Portul Constanța, că ”pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia”, scrie Cotidianul HD. Iar „războinica dronelor”, Oana Țoiu, a dispărut cu desăvârșire, adăugăm noi.

Răspunsul complet al grecilor îl găsim în transcrierea conferinței de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, Lana Zochiou, la Atena, pe 3 iunie. A informat oficialii UE și NATO, a protestat și a obținut scuze de la ucraineni.

Il redăm integral: 

”Să începem cu Ucraina:

În urma primirii constatărilor oficiale ale anchetei de la Ministerul Afacerilor Externe privind nava de suprafață fără echipaj detectată în Lefkada, ministrul Afacerilor Externe Elen a luat următoarele măsuri:

– A informat-o pe Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, cu privire la rezultatele anchetei.

– L-a contactat pe Secretarul General al NATO, Mark Rutte, în această privință.

El a ridicat această problemă personal cu omologul său ucrainean în marja reuniunii informale a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, „Gymnich”, de la Limassol.

– Joi, 28 și vineri, 29 mai, a avut loc un demers oficial de protest, la nivel oral și scris, la Atena și Kiev, în cadrul căruia s-au evidențiat următoarele:

Nava de suprafață fără echipaj, detectată în apele teritoriale grecești, a pus în pericol grav traficul maritim și ar fi putut cauza pierderi de civili nevinovați. De asemenea, ar fi putut provoca daune ecologice incalculabile.

• Prin transferarea operațiunilor militare în Marea Mediterană, la mare distanță de frontul propriu-zis al războiului, securitatea noastră națională este în pericol, iar economia noastră națională suferă o lovitură decisivă.

Dreptul Ucrainei la autoapărare nu poate justifica astfel de acțiuni.

• Grecia își exprimă opoziția fermă față de prezența ilegală a navei de suprafață fără pilot înarmate în apele teritoriale grecești și solicită Ucrainei să se abțină de la acțiuni similare în viitor și de la transferul nejustificat al operațiunilor militare în Marea Mediterană”.

De menționat că Grecia este și membru UE, și NATO, conchide Cotidianul HD.

Scuzele oficiala ale MAE de la Kiev: