Djohar Țarnaev, atentatorul de la maratonul din Boston, a fost condamnat la moarte

Djohar Țarnaev, unul dintre autorii atentatului de la maratonul din Boston, din 15 aprilie 2013, soldat cu trei morți și 240 de răniți, a fost condamnat la moarte. Sentința va fi dusă la îndeplinire prin injecția letală,scrie The Guardian.
Jurații au trebuit să decidă între pedeapsa cu moartea și închisoarea pe viață pentru Djohar Țarnaev. După 14 ore, jurații au decis verdictul:pedepsa capitală.
Trei persoane, printre care și un copil de 8 ani, au murit în urma atentatelor din aprilie 2013, când două bombe artizanale amplasate în oale sub presiune au explodat aproape simultan în apropierea liniei de sosire a maratonului. Alte zeci de persoane au suferit amputări ale picioarelor, iar 240 au fost rănite.
Avocații lui Țarnaev au susținut că, la momentul comiterii atacului, Djohar, la acea vreme în vârstă de 19 ani, îl privea cu admirație pe fratele sau mai mare, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, și că a fost puternic influențat de el. Fratele lui Djohar, Tamerlan Țarnaev, a fost ucis în timpul confruntării cu poliția la 18 aprilie 2013, la doar câteva ore după ce autoritățile au prezentat fotografiile lor. Djohar a fost arestat la 19 aprilie, grav rănit, ascuns în suburbiile Bostonului.
Este pentru prima dată când un juriu federal decide o condamnare la moarte pentru acte de terorism, după atacurile din 11 septembrie 2001, susține Kevin McNally, director al Federal Death Penalty Resource Counsel Project, care coordonează apărarea sentințelor privind pedeapsa capitală.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)