Documente desecretizate: Margaret Thatcher s-a temut că o Germanie reunificată va încerca din nou să domine Europa: Modul în care germanii își fac loc cu coatele și fac presiuni în Comunitatea Europeană sugerează că nu s-au schimbat prea multe

Fostul premier conservator britanic Margaret Thatcher era atât de îngrijorată că o Germanie reunificată va încerca din nou să domine întreaga Europă încât consilierii ei au ajuns să-i sugereze că 'ar fi bine să fim drăguți cu nemții', relevă documente de arhivă publicate vineri, relatează agenția DPA, citata de Agerpres.
'Cheia este să folosești cuvintele 'prieten, aliat și partener' (dacă le suporți)', i-a scris 'Doamnei de Fier' cel care a fost mult timp consilierul ei de politică externă, Charles Powell, înaintea întâlnirii pe care ea a avut-o cu ambasadorul Germaniei la Londra pe 3 octombrie 1990, data reunificării celor doua state germane.
Neliniștea lui Margaret Thatcher despre efectele acestei reunificări era cunoscută la acea vreme, însă documente secrete datate din anii anteriori căderii Zidului Berlinului scot la suprafața anvergura acestei îngrijorări.
Astfel de documente păstrate la Arhivele Naționale Britanice relevă că la Downing Street se estima că o Germanie reunificată va reveni la politica agresivă de dinaintea celor două războaie mondiale.
'Modul în care la ora actuală germanii își fac loc cu coatele și fac presiuni în Comunitatea Europeană sugerează că nu s-au schimbat prea multe', se arată din stenograma unei reuniuni a consilierilor guvernului britanic, care au tras totuși concluzia că 'trebuie să fim drăguți cu nemții'.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)