Doi militari americani au oprit un individ care trăgea cu mitraliera în trenul Amsterdam - Paris

Cel puţin trei oameni au fost răniţi, vineri, după ce un om înarmat cu un AK-47 a deschis focul într-un tren ce circula pe ruta Amsterdam - Paris, informează RT.com.
Doi militari americani, aflaţi întâmplător pe-acolo, au sărit şi l-au imobilizat pe atacator.
Premierul belgian Charles Michel a numit incidentul drept un "atac terorist", dar suspectul a afirmat apoi că a intenţionat doar să jefuiască trenul.
Ministrul de interne al Franţei, Bernard Cazeneuve, a afirmat că suspectul ar putea avea legături cu islamiştii radicali, dar a precizat că identitatea sa nu a fost încă verificată. Poliţia a declarat, însă, că individul în cauză are origini marocane şi este în vârstă de 26 de ani.
Cei doi soldaţi americani au fost răniţi uşor în confruntarea cu atacatorul.

Pe același subiect

BOMBĂ! Director Pfizer expus de Project Veritas: Ne gândim să provocăm noi mutații ale virusului, astfel încât să putem dezvolta noi vaccinuri în mod preventiv. Să fiu sincer, așa s-a întâmplat și la Wuhan. Doar nu credeați că virusul a apărut de nicăieri

Marius Mioc: Pe mîinile nevaccinaților e sângele vaccinaților!

Av. Gheorghe Piperea: Începutul sfârșitului pentru regimul Zelensky

Tucker Carlson: Ucraina îl îngroapă pe Joe Biden

Trump, avertisment de război nuclear în Ucraina: ÎNTÂI vin tancurile, apoi RACHETELE NUCLEARE. Puneți capăt acest război dement ACUM! Fostul președinte cere oprirea ajutorului militar al SUA

Joe Biden și aliații au dat șah, Moscova a dat șah mat! Rușii au prezentat mașinăria de ucis autonomă care distruge automat tancurile Leopard și Abrams în Ucraina. VIDEO
Recomandările noastre

Washington Post confirmă Jocul de Glezne și de Șenile al Americii – Europa a fost băgată la înaintare (cu Tancurile) în Ucraina

Șantaj la Casa Albă: Joe Biden – Slugă la doi stăpâni. De ce să ucizi Găina cu Ouă de Aur?

Profesorul Vasile Astărăstoae îl contrazice pe Vasile Bănescu cu privire la Românii din Ucraina și oferă un Portret schițat de IPS Bartolomeu Anania: IUDA!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)