Doliu în lumea tenisului: Peter Lundgren, antrenorul lui Roger Federer, s-a stins din viață la doar 59 de ani
Fostul tenismen suedez Peter Lundgren, care l-a antrenat pe legendarul Roger Federer, a decedat la vârsta de doar 59 de ani, a anunțat, vineri, fiul său Lukas pe rețelele de socializare.
„Din nefericire, unul dintre cei mai mari [antrenori] ne-a părăsit prea devreme. Un antrenor, un jucător, un prieten și un tată”, a scris fiul său pe Facebook, postând și o fotografie în care Peter Lundgren apare încadrat de două staruri ale tenisului elvețian, Roger Federer și Stan Wawrinka, un alt jucător pe care l-a pregătit.
Cauza morții nu a fost făcută publică.
Lundgren a cucerit trei titluri ATP și a atins locul 25 în clasamentul mondial în 1985, într-o epocă în care tenisul suedez a avut staruri ca Mats Wilander sau Stefan Edberg, care i-au succedat legendarului Bjorn Borg.
''Peter Lundgren a fost o persoană extraordinară, cu o inimă enormă și mult umor. Era adorat de toată lumea. Va lipsi tenisului mondial''', a afirmat Borg în cotidianul Aftonbladet.
După ce și-a încheiat cariera de jucător, Lundgren l-a antrenat pe Federer între 2000 și 2003, contribuind la câștigarea a zece turnee ATP și la primul titlu de Mare Șlem, la Wimbledon, în 2003.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Sistemul de la București a procedat cu articolul din Newsweek despre Călin Georgescu exact cum a procedat cu alegerile: L-A ANULAT! QED!
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
Aici o să ajungem si noi! O postare pe rețelele de socializare i-a adus poliția la ușă. Prezentatoarea unei emisiuni pusă să aleagă între ”cursul de reeducare a gândirii” și arest pentru că ar fi încălcat ”Legea privind siguranța online”
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Externe Prima pagină Social Știri
Persoane: Peter Lundgren Roger Federer
Subiecte: decese
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)