Donald Trump, avertizat de Iran

Iranul lansează un avertisment clar către Casa Albă să nu renunțe la acordul nuclear semnat în 2015 cu Teheranul, pentru că o astfel de decizie ar genera un precedent periculos, relatează CNN.
Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, susține că repetatele amenințări lansate de Trump privind acordul nuclear cu Iranul transmit „un mesaj foarte periculos” în privința negocierii unor acorduri cu Statele Unite.
„Este un mesaj foarte periculos dat oamenilor din Iran, dar și oamenilor din întreaga lume – că nu ar trebui să ajungeți niciodată la un acord cu Statele Unite pentru că, la sfârșitul zilei, principiul de funcționare al Statelor Unite este <ceea ce este al meu este al meu, ce este al tău este negociabil>. Situația creează o impresie la nivel global că acordurile nu contează pentru SUA”, a declarat Zarif.
Diplomatul a declarat că dacă Washingtonul decide să renunțe la acordul nuclear, atunci Teheranul va avea ”multe opțiuni de luat în calcul”.
„Dacă va fi cazul, vom lua o decizie în baza intereselor noastre naționale. Oricare ar fi această decizie, nu va fi una pe placul Statelor Unite”, a adăugat Zarif.
China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Uniteși Germania au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activitățile atomice în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale. Președintele Trump și Israelul contestă acordul nuclear semnat cu Iranul.
Trump a amenințat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităților nucleare și balistice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Programul nuclear al Iranului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)