ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Săptămâna nu se anunță prea bună pentru Donald Trump, cu o punere sub acuzare în Congres, dar președintele american se poate declara satisfăcut de cota de popularitate record de care se bucură, conform celui mai recent sondaj al Universității Quinnipiac dat publicității luni, transmite marți AFP.
 
„Cu câteva zile înaintea unui vot istoric privind punerea sub acuzare în Camera Reprezentanților, președintele Donald Trump a atins cota sa cea mai mare de popularitate din toate timpurile”, cu 43% opinii favorabile față de 52% opinii negative, scrie Universitatea Quinnipiac, care realizează regulat astfel de sondaje.

Universitatea amintește însă că pe 23 octombrie, înainte de începerea audierilor publice în cadrul anchetei privind punerea sub acuzare și demiterea care îl vizează, cota de popularitate a lui Donald Trump era mai mică (38%). Pe 10 decembrie, 41% din americanii chestionați și-au exprimat aprobarea față de activitatea fostului om de afaceri din New York, aflat acum în fruntea țării.

Popularitatea este și o chestiune de apartenență politică, republicanii aprobând acțiunile președintelui în proporție de 92%, conform rezultatelor sondajului menționat. În rândul democraților, doar 4% dintre intervievați se declară în favoarea lui Donald Trump.

Acest record ar trebui să aducă satisfacții în tabăra republicană, care speră ca procesul lung și complex al destituirii președintelui să ajungă în cele din urmă să îi obosească pe americani, care sunt chemați la urne în noiembrie 2020.

Sondajul de opinie telefonic al Universității Quinnipiac a fost realizat în perioada 11 - 15 decembrie 2019, pe un eșantion de 1.390 de alegători americani, cu o marjă de eroare de 2.6 puncte.