Donald Trump cere oficial anchetarea FBI pentru infiltrarea Biroului în campania sa electorală

Donald Trump a anunțat că va sesiza luni Departamentul Justiției privind infiltrarea FBI în campania sa electorală din 2016. Trump apreciază că Biroul Federal de Investigații (FBI) nu a anchetat la fel de riguros activitatea lui Clinton și că în prezent scopul politic al anchetei este influențarea alegerilor parțiale pentru Congresul SUA, care vor avea loc în noiembrie, la jumătatea mandatului prezidențial.
„Cer prin aceasta și voi cere oficial mâine ca Departamentul Justiției să cerceteze dacă FBI/Departamentul Justiției s-a infiltrat sau a monitorizat Campania Trump pentru Scopuri Politice - și dacă orice astfel de solicitări sau cereri au fost făcute de persoane din administrația Obama", a scris Trump pe o rețea de socializare (n. red. - majusculele din traducere corespund celor din mesajul original.
În cursul dimineții, președintele a scris alte șapte mesaje în aceeași rețea socială, denunțând ca „vânătoare de vrăjitoare" ancheta federală privind colaborarea cu Rusia a personalului său de campanie, semnalează Reuters.
Fără a-l numi pe anchetatorul special Robert Mueller, Trump a reluat criticile privind motivația politică a anchetei și atacurile la adresa adversarei sale democrate în alegerile prezidențiale, Hillary Clinton.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA
Organizații: FBI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)