Donald Trump va participa la defilarea de la Paris care marchează un secol de la încheierea Primului Război Mondial

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că va participa la Paris, pe 11 noiembrie, la ceremoniile care marchează sfârșitul Primului Război Mondial, potrivit AFP, preluata de News.ro
„Voi merge la defilarea de la Paris, care celebrează sfârșitul Războiului, pe 11 noiembrie", a scris pe Twitter Trump.
Donald Trump a anulat, anul trecut, parada militară care era programată să se desfășoare la Washington de Ziua Veteranilor, la aceeași dată, invocând costurile foarte mari.
Casa Albă a anunțat la începutul lunii februarie că Donald Trump și-a dorit o paradă pentru a evidenția puterea militară americană.
Președintele american s-a declarat impresionat de defilarea franceză de la 14 iulie, "formidabilă", după părerea lui. El a asistat anul trecut la ceremonie, după ce a fost primit cu fast de președintele Emmanuel Macron, la Paris.
Însă joi, Pentagonul a anunțat că o defilare prevăzută pentru 10 noiembrie a fost amânat, probabil pentru 2019. Problema costurilor a suscitat critici cu privire la folosirea banului public.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: Franţa
Subiecte: Primul Război Mondial
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)